Articol de GSP - Publicat duminica, 29 noiembrie 2020 12:45 / Actualizat duminica, 29 noiembrie 2020 13:58
Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal, este de partea lui Gigi Becali în „războiul” dintre CSA Steaua și FCSB.
„Ce întrebare mai este și asta? Toți știm că s-a făcut o tranzacție. Gigi Becali a luat clubul, l-a ținut la cel mai înalt nivel, el era atunci când Steaua și cu noi, Rapid, eram în sferturi, în Cupa UEFA. A rămas acolo și a ținut Steaua sus, mereu.
Fără el, nu știu unde ajungea. Becali, prin ce a făcut la Steaua, a tras tot fotbalul după el. Toți eram ambiționați să-l batem și să investim și mai mult, pentru a ține pasul cu el. Așa am ajuns în sferturile UEFA. Este continuatoarea performanței. E clar, Steaua este în Liga 1, cea a lui Becali", a spus Lucescu jr. la Radio Sport 1.
CSA Steaua a câștigat pe 5 iulie, la Tribunalul București, palmaresul echipei de fotbal Steaua, de la înființare, 1947, până în 2003. Decizia nu a fost definitivă, iar FCSB a atacat-o la Curtea de Apel București.
Palmaresul CSA Steaua:
- 21 de titluri de campioană în Liga 1
- 20 de Cupe ale României
- 4 Supercupe
- 1 Cupa Campionilor Europeni
- 1 Supercupa Europei
Ce are FCSB:
- 5 titluri de campioană
- 3 Cupe ale României
- 2 Supercupe
- 2 Cupe ale Ligii
VIDEO. Helmuth Duckadam continuă războiul cu CSA Steaua: „Cum să întrețină un asemenea stadion?”
FOTO. Stadionul Ghencea a intrat oficial în administrarea CSA Steaua
Citește mai multe știri de actualitate:
Răzvan Lucescu, unic în istoria lui Al Hilal: „Sunt puțini în lume care au reușit asta”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”