Articol de GSP - Publicat luni, 16 ianuarie 2017 20:56
Helmuth Duckadam continuă să își atace foștii colegi din generația de aur a Stelei. Președintele de imagine al formației vicecampioane nu înțelege cum s-au uitat anumite gesturi făcute de Gigi Becali.
”Noi n-am fost prieteni nici înainte și nici acum. Ruperea acestei generații nu s-a petrecut acum. Cu Bobby Durbac organizăm de cinci ani de zile la Cheile Grădiștei. Puneți o întrebare colegilor mei. Întrebați-l pe Ilie Bărbulescu dacă era vreun moment în care nu se dădeau 1.000 de lei plus transport, cazare și masă, împreună cu familia. Cu eforturi mari se fac astfel de manifestări. Din păcate, unii dintre colegi n-au venit.
Nu s-a pus problema pentru cei care au avut posibilitate - mă refer la Tudorel Stoica, Gabi Balint, Belodedici. Dar ceilalți au fost întotdeauna ajutați de cei care am organizat. Se organiza foarte greu un asemenea eveniment, pentru că nu mai voiau să vină. Probabil că nu se va mai organiza.
Oamenii nu mai sunt de mult timp împreună. După 90, unii probabil au fost mai inteligenți și au reușit să își facă o afacere sau o anumită situație materială. Ceilalți nu au reușit și a fost clară această diferență”, a declarat Helmuth Duckadam la TV Digi Sport.
...despre momentele în care Gigi Becali a ajutat gloriile Stelei: ”Ce au făcut Talpan și Armata pentru Majearu, Viorel Turcu, Bălan? Știu, în schimb, ce a făcut Gigi Becali. Pe Majearu l-a ajutat să-și facă o casă, pe Viorel Turcu l-a ajutat cu o proteză și un cărucior electric.
Plus că l-a ajutat cu bani când a avut acel necaz, cu moartea soției. Pe mine m-a ajutat când am avut probleme de sănătate. Pe Lucian Bălan la fel. Unde au fost atunci marii steliști? Din păcate, niciun fost coleg nu l-a ajutat pe Viorel Turcu. În schimb, l-a ajutat Ioan Andone, de la Dinamo".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor