Articol de David Marinescu - Publicat miercuri, 23 august 2023 10:35 / Actualizat miercuri, 23 august 2023 10:47
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că Dan Șucu i-a dat o lovitură lui Gigi Becali prin transferul lui Andrei Borza. Fundașul stânga în vârstă de 17 ani ajuns la Rapid a fost dorit, măcar la nivel declarativ, și de FCSB.
Rapid a plătit în schimbul lui Andrei Borza suma de 800.000 de euro, Farul a păstrat și 10% dintr-un viitor transfer. Gigi Becali s-a declarat surprins de faptul că Hagi a acceptat această propunere, afirmând că el făcuse o ofertă mai bună. „Regele” are altă variantă.
Dumitru Dragomir: „Șucu «i-a tras-o» lui Becali cu Borza”
„Ideea lui Șucu de a aduce tineri a fost și ideea vieții mele. «I-a tras-o» lui Gigi Becali cu transferul lui Borza! Știți cât a pierdut Gigi Becali cu Borza? Cel puțin 2-3 milioane de euro.
Hagi produce, dar Hagi nu are miză comercială. Una e să pleci de la Steaua, Rapid și alta e să pleci de la Farul. Șucu «l-a ars» pe Gigi. A făcut un transfer foarte bun, așa, «pe blat»”, a declarat Dragomir, conform Fanatik.
VIDEO. Gică Hagi îl contrazice pe Gigi Becali: „Doar vorbe”
Gigi Becali a spus că i-a oferit un milion de euro lui Gică Hagi pentru Borza. Managerul Farului declară că patronul FCSB n-a făcut nicio ofertă oficială pentru Andrei.
„Rapid a fost singura echipă concretă, decisă să-l cumpere pe Borza, nu așa cum s-a scris sau cum au vorbit unele persoane”, a declarat Hagi.
„Gigi Becali spunea că a fost în cursă pentru Borza...”, a spus un reporter. Hagi a intervenit imediat: „N-a fost niciodată! Au fost doar vorbe, atât. Când cineva dorește pe cineva, se face, mai ales când are și bani. Din partea cealaltă (n.r. - se referă la FCSB) sunt doar vorbe”.
VIDEO. Gigi Becali, surprins de transferul lui Borza la Rapid: „Am fost fentat de Șucu”
„Într-un fel, da, sunt surprins. Eu am oferit 1 milion, iar Farul l-a dat acum pentru 800.000 de euro. Da, mă surprinde. Eu am zis că pot să dau un milion. Am vorbit cu impresarul, cu Piotr Chiodi, și a zis că vrea 3 milioane. Eu nu am vorbit cu Hagi direct...
Ce să fac? Eu am dat un milion. Dacă omul a vrut să-l dea pe 800.000 de euro la Rapid... Fiecare face ce vrea cu marfa lui. Eu dădeam un milion. Dădeam pentru vârsta lui, nu pentru valoarea lui. Dacă el, ca fundaș stânga, dă 3-4 goluri, înseamnă că Rapid a făcut o afacere. Aici am fost fentat de Șucu. Asta e... Ce să fac?
Eu nu vreau să-l supăr pe Gică. Eu spun doar că dădeam un milion. Dacă a vrut să-l dea pe 800.000 de euro... Poate au alte afaceri, nu știu. Nu vreau să se interpreteze. Nu vreau să-mi supăr nașul”, a spus Gigi Becali.