Articol de Vlad Nedelea - Publicat luni, 22 februarie 2021 18:24 / Actualizat luni, 22 februarie 2021 20:32
Eder Gonzalez are 24 de ani, a sosit în România în urmă cu 3 ani și jumătate, la Csikszereda, în Liga a 3-a. Nu știa nimic despre țara noastră, jucase la juniorii celor de la Mallorca și la o echipă mică din Barcelona, Terrassa. A venit la Sepsi, a impresionat din primele minute în Liga 1 și visează să joace pentru naționala României.
- Eder, ești de 3 ani jumătate aici, vorbești bine și limba, pare că te-ai adaptat foarte bine.
- Primul an a fost puțin greu fiindcă echipa nu mă ajuta prea mult. Apoi lucrurile au progresat și încet-încet m-am simțit tot mai bine. A contat faptul că la Miercurea Ciuc s-a dorit mai mult și că nu am rămas la nivel de Liga a 3-a.
- Primul impact care a fost?
- Îmi ziceau cei din Spania: „Unde mergi?”, „Ce cauți tu acolo?”, însă eu am fost atras de experiența asta. Și sincer nu am găsit ceva ce nu mi-a plăcut. Totul a fost OK, oamenii, tradițiile, fotbalul. Sunt fericit în România!
- Cum ai ajuns aici?
- Jucam în Barcelona, aveam un impresar cu ceva legături aici. Adusese încă un spaniol. Mi-a zis că e o oportunitate foarte bună de la Csikszereda. Într-o săptămână am ajuns în România. Am zis da destul de repede. Bineînțeles că a trebuit să vorbesc și cu familia. A durat o săptămână doar pentru că eu mai aveam un an de contract cu Mallorca, altfel s-ar fi făcut mai repede.
- Familia ce ți-a zis?
- Nimic. Aveam multă încredere în acel impresar și asta a contat foarte mult. Iar ai mei mereu au avut încredere în mine.
Eder Gonzalez: „Nu prea găsești pe internet informații despre Liga a 3-a sau Csikszereda”
- Știai ceva despre România?
- Nu! Puțin despre Steaua, CFR sau Dinamo. Chiar am căutat pe Google despre Csikszereda. Nu prea găsești cine știe ce informații despre Liga a 3-a sau despre echipa din Miercurea Ciuc. Căutam și nu aflam mare lucru. Nu știam nici că e foarte frig acolo.
- Te-au surprins temperaturile...
- Daa, păi eu am venit cu hainele din Spania. Mi-a fost greu. Ok, venisem vara, dar când am văzut ce frig e iarna am fost surprins. Acum m-am adaptat, nu mai am probleme cu frigul.
- Văzuseși zăpadă?
- Da, foarte puțin. Ninsori de o oră sau două mai erau în Mallorca. Oricum, nu cum este aici. Am avut la Miercurea Ciuc -28 de grade. În Mallorca nu cred că avusesem mai puțin de -3 sau -4 grade. Diferențe uriașe!
- Îți place la Sepsi?
- Cred că am ales bine. Am mai avut o ofertă de la Poli Iași, dar am zis că e mai bine să vin la Sepsi. Condițiile sunt mai bune, obiectivul mai îndrăzneț.
- Caracterizează-te ca fotbalist!
- Punctul meu forte e atunci când am mingea, preluare, pasă, dinamism. Însă mai am de lucrat la partea fizică, la jocul aerian, la jocul defensiv.
- Cum ai început fotbalul?
- Tatăl meu m-a dus la echipa din Mallorca. Prima zi am început să plâng că m-a lăsat acolo. Cred că 10 minute mi-a luat să mă obișnuiesc. Și din acel moment n-am mai lăsat mingea. Acum nu-mi văd viața fără fotbal.
- Te gândești să te stabilești aici?
- Da, normal. De ce nu? Pot locui aici, îmi place România. Am jucat în Liga a 3-a și nu am plecat. Deci îmi place aici. Îmi plac oamenii de aici, stilul de viață. E liniște.
- Românii nu au o imagine foarte bună în Spania, te mai întreabă cei de acolo despre ce ai găsit aici?
- Acum mai puțin, le-am zis tuturor că nu-i așa cum se gândește toată lumea de acolo. Toți credeau că-i periculos aici, dar nu-i așa. De când sunt aici, n-am avut nicio problemă. E nedrept să se gândească așa despre România. Eu o spun când merg în Spania. Oamenii nu cred însă până nu văd.
- Ce mâncare preferi?
- Tot! Ciorbă, carne, mici. Cred că micii îi prefer în mod special.
Eder Gonzalez: „Idolul meu e Xavi, tiki-taka în persoană”
- Ai crescut cu tiki-taka, era la modă în urmă cu câțiva ani...
- Și eu cred că-s cam același stil. Idolul meu e Xavi. El e tiki-taka în persoană. Și eu tot asta încerc când joc, să practic stilul spaniol, tiki-taka.
- Ce jucători ai propune unui club din Spania?
- Îmi plac Bogdan Mitrea, Cătălin Golofca și Gabi Vașvari. De la alte echipe nu spun. Joc la Sepsi, îi promovezi pe ai mei.
- La ce echipă din Liga 1 te vezi după stilul de joc?
- Sunt trei echipe, noi suntem una dintre ele. Craiova și Viitorul au tot stilul meu. FCSB e diferită. Sigur, au o echipă bună, dar nu e stilul meu, tiki-taka.
- Te gândești să iei cetățenia română?
- Da! M-am gândit deja. Am căutat informații, am văzut că dacă sunt din Europa o pot lua după 4 ani aici. În vară fac și eu 4 ani, chiar vreau să iau cetățenia.- Ai juca pentru naționala României?
- Ai juca pentru naționala României?
- 100%, fără să ezit. Nu văd o problemă în asta. Când m-am interesat despre cetățenie, lumea mi-a povestit despre Camora. O voi lua și eu, până la națională e mult. Trebuie să joc bine aici, la Sepsi.
Când eram la Ciuc, am jucat contra lui Nistor. Era la Dinamo, ne-am întâlnit în Cupa României. Cred că e cel mai bun jucător pe postul lui din România - Eder Gonzalez, Sepsi
6 meciuri,două goluri și 3 pase decisive a adunat Eder la Sepsi din iarnă până în prezent
200.000 de euroe cota lui Eder pe transfermarkt
Citește mai multe știri din Liga 1:
Superbet, noul partener al clubului Viitorul! Gică Popescu: „Suntem onorați”