Articol de GSP - Publicat sambata, 15 martie 2008 00:00
Are 32 de ani, e portughez, îl cheamă Mario Branco şi este şeful scouterilor de la Steaua.
"Eu observ jucătorii pe care oficialii din Ghencea îi doresc şi fac sugestii, atît. Nu aduc pe nimeni, totul depinde de nevoile pe care le are Steaua. Adrian Ilie şi ceilalţi directori decid cîţi bani vor să investească."
De cînd ocupă această funcţie? "Mario este angajat la Steaua de la începutul acestui an şi este plătit să ne afle informaţii despre jucătorii pe care vrem să îi aducem în Ghencea" - Adrian Ilie, pentru Gazeta Sporturilor
Colaborarea sa cu Steaua a început însa din vara anului trecut, după ce Hagi a fost instalat "principal".
A avut Mario vreun rol în aducerea sud-americanilor? Da, dar: "Este o munca de echipă şi nu poate o singură persoană să-şi aroge meritele pentru asta. Adrian Ilie a primit nişte informaţii despre ei şi mi-a cerut părerea"
Cum e munca la Steaua? "Cum să fie, la fel ca la orice mare club din Europa", a declarat Mario, pentru Cancan.
Mario Branco a fost pînă anul trecut directorul departamentului Scouting de la Zaglebie Lubin. După ce polonezii au fost retrogradaţi în liga secundă, Branco a acceptat oferta Stelei. El i-a însoţit pe roş-albaştri în cantonamentul din Cipru, acolo unde era prezent la aproape toate antrenamentele, mereu îmbrăcat în treningul roş-albastru.
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu