Articol de Andrei Petrescu, Adrian Duţă, Andrei Furnigă (video) - Publicat vineri, 15 decembrie 2023 16:11 / Actualizat vineri, 15 decembrie 2023 17:01
Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, l-a lăudat pe Ioan Andone, legenda lui Dinamo.
Motivul? Andone a susținut că arbitrii Sebastian Colțescu și George Găman au greșit etapa trecută, la CFR Cluj - FCSB 1-1, când au anulat golul lui Florinel Coman pentru un fault comis înainte de Vali Crețu asupra lui Otele.
VIDEO. Elias Charalambous: „Ce a spus domnul Andone arată că are personalitate”
„Am văzut ce a spus domnul Andone despre arbitraj, asta spune multe despre caracterul său, el fiind și dinamovist. Deși ne este rival, a vorbit despre greșelile de arbitraj.
Nu-l cunosc personal, dar asta arată ce fel de persoană este, pentru că a apus adevărul. De multe ori, rivalii nu fac asta. Gestul său arată că are personalitate”, a declarat Charalambous la conferința premergătoare meciului cu Hermannstadt (sâmbătă, ora 20:00).
Andone: „Cum să te uiți de patru ori la televizor și să dai fault?”
„În opinia mea, nu. Am auzit opinii, m-am tot uitat și nu ai cum să dai fault acolo. Eu zic că jucătorul CFR-ului a alunecat, nu a fost fault. Crețu a continuat fără probleme faza. Cum să te uiți de patru ori la televizor și să dai fault. Cum să dai fault? Ăsta nu mai e fotbal.
Nici eu nu simpatizez cu ei, dar nu a fost fault. Cum să dai fault acolo și apoi te duci să arbitrezi și în Europa. Cum să dai fault? Domne, totul a fost corect. El a mai jucat și fotbal”, a declarat Ioan Andone, la Digi Sport.