FOTBAL  »  Superliga  »  DORINEL LA 50 DE ANI

EXCLUSIV Dorinel Munteanu dezvăluie blatul pentru câștigarea campionatului: "Arbitrul a spus «F...-ți copilul mă-tii! Stai în banca ta! Ai venit să ne scoți banii din buzunar?!»"

Dorinel Munteanu vs Emil Săndoi în Craiova - Dinamo din 1992
Dorinel Munteanu vs Emil Săndoi în Craiova - Dinamo din 1992

Articol de , - Publicat luni, 25 iunie 2018 17:58

Gazeta Sporturilor a pregătit azi un număr special, dedicat aniversării lui Dorinel Munteanu, care împlinește 50 de ani.

Într-un interviu exclusiv acordat GSP, fostul mijlocaș a vorbit despre transferul său la Dinamo de la Inter Sibiu și despre cum a câștigat Craiova campionatul în sezonul 1990-1991.

- Ai jucat câte doi ani la Dinamo și la Steaua, cu fiecare ai luat un titlu, ai strâns mai multe meciuri în cupele europene cu roș-albaștrii, dar lumea te percepe ca pe un "câine". Ce culoare are sângele tău, ca să zic așa?

- Alb-roșu! Mă consider dinamovist. Când eram copil, urmăream cu sufletul la gură rezultatele echipei, văzusem meciurile cu Liverpool, îi admiram pe Dudu și pe Augustin. De aceea, când s-a ivit ocazia n-am ezitat să aleg Dinamo.

- Trăgea și Steaua de tine?
- În iarna sezonului '90-'91 am și fost într-un cantonament cu Steaua la Forban și într-un turneu în Italia. Am avut o diurnă bunicică, vreo 3.000 de dolari în total. Abia revenisem la București, stăteam în cameră cu Gică Mihali la "Haiducului", cantonamentul echipei, și, pe la trei dimineața, ne trezim la ușă cu șoferul lui Gelu Leicu, președintele lui Inter Sibiu, cu care mai aveam contract jumătate de an. "Vor șefu' și cu Ianul să discute cu voi. Vă așteaptă la Hotel București".

- Și v-ați dus?
- Sigur! Depindeam de Inter, care nu dorea să ne dea dezlegarea pentru Steaua, fiindcă avea relații excelente cu Dinamo. În fine, ne-am întâlnit cu Ianul, mi-a zis că-mi bagă în buzunar dublu decât Steaua, indiferent de sumă. Luasem vreo 5.000 de dolari din Ghencea, ni-i oferiseră ca să ne agațe, dar Ianul a pus pe masă 35.000 de dolari! Am zis OK și eu, și Mihali, condiția a fost să mai jucăm returul la Sibiu, apoi venim în vară la Dinamo.

- Până să ajungeți însă în Ștefan cel Mare, ai trecut printr-un final nebun de campionat la Sibiu, care a arbitrat lupta la titlu între Steaua și Craiova în '91.
- Mamă, ce-a fost atunci! Nebunie totală! Interul era interesat să câștige Steaua campionatul, fiindcă prindea un loc în Cupa UEFA. Și aveam meci cu ei acasă chiar în finalul sezonului, în timp ce Craiova juca la Pitești. Universitatea pierdea în Trivale cu 2-0, dar la noi, unde era blat ca să câștige Steaua, prinde Cezar Zamfir o ștachie și face 1-0 pentru Inter! Jale! Ăștia de la Steaua, cam neputincioși... Ne-am dat la o parte în huiduielile stadionului, abia ne-au bătut cu 2-1. După meci a ieșit revoluție cu suporterii!

- Și etapa următoare ați mers exact la Craiova!
- Da. De la București, nea Tică Dănilescu ne asigurase dinspre Steaua că totul va fi OK cu Craiova, meciul se va televiza, nu vor putea sări calul. Pe drum, ne-am cazat la Slatina, ne temeam să nu ne otrăvească mâncarea! Cu câteva ore înainte de partidă, aflăm însă că jocul nu se va mai da în direct la TV, pentru că oltenii au tăiat toate cablurile carurilor de transmisie! Ne-am albit, era și tensiunea mare, fiindcă ne aștepta și o primă astronomică dacă încurcam Craiova.

- N-ați avut însă nicio șansă pe "Central", nu?
- Ne-au luat pe sus de pe hol: scuipături, înjurături! Iar pe teren n-am apucat să fac doi metri. Am pierdut cu 5-1. Bica mai avea un pic și mă mânca pe pâine. Iar arbitrul, Șerban Necșulescu, ne-a tocat ca pe pătrunjel. Îl știam de la Scornicești, unde eram vecini și locuia frecvent, cu toate că el figura din Târgoviște. I-am zis și eu la Craiova: "Nea Șerbane, nu vezi ce ne fac ăștia?!". "F...-ți copilul mă-tii! Stai în banca ta! Ai venit ca să ne scoți banii din buzunar?". Pilaf ne-a făcut! Până la urmă, Universitatea a reușit celebrul event din '91, cu Cârțu antrenor.

Citește și: Dorinel Munteanu face o incursiune spectaculoasă prin cariera sa, la împlinirea a jumătate de secol de viață: ”Echipa națională a fost biserica mea” 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Liga 2
NEVEROSIMIL! Adrian Mititelu a intrat pe teren, a vrut să scoată echipa și a urlat la arbitru: „Nemernicule! Tu să ieși afară, tu!”
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?
Superliga
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?"
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (29)
104062810488705
Costi Costica  •  26 Iunie 2018, 10:33

si ne mai plangem ca albitru o da cu fcsb bani neicusorule bani hu

icostin66
icostin66  •  26 Iunie 2018, 09:37
Postat de bertino pe 25 Iunie 2018, 19:21

E frapant cu cata lejeritate vorbeste acest individ de furaciuni de zeci de mii de dolari, sub ochii oamenilor. Si mai are pretentia sa mai fie si respectat! Alo DNA ul se aude? Macar o ancheta ceva se poate face !

...:D... Esti sigur ca ai citit articolul?! Sau esti vreun elev de-al lui Iohannis, citesti greu si uiti repede?...:D...

poison_2
poison_2  •  26 Iunie 2018, 08:05

Blatistii Steaua si U Craiova, palmares fals, fortat, platit! Probabil si Dinamo are cateva platite in palmares, dar Steaua e no. 1. Bine ca sunt in Liga a 4-a! Si U Craiova sa stea cu Mititelu in Liga a 3-a cat mai mult!

Vezi toate comentariile (29)
Comentează