Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 08 iulie 2023 10:54 / Actualizat sambata, 08 iulie 2023 16:51
Farul are un nou sponsor principal, compania de pariuri sportive Superbet, mutare pe care Gazeta Sporturilor a anticipat-o din luna iunie.
Superbet era partener al Farului încă din februarie 2021, pe când clubul lui Gică Hagi purta denumirea „Viitorul Constanța”. Până astăzi era doar sponsor secundar, însă cele două părți au convenit să treacă la nivelul următor, astfel că Superbet a devenit principalul sponsor al campioanei României, înlocuind OMV Petrom.
Astfel, începând chiar din această seară, cu ocazia Supercupei cu Sepsi OSK, jucătorii Farului vor purta echipamente de joc inscripționate în față, pe piept, cu numele companiei de pariuri sportive.
Contractul de sponsorizare cu OMV Petrom îi aducea Farului în jur de un milion de euro anual. Superbet va pompa sume ceva mai mari, peste un milion de euro în fiecare an de parteneriat.
Superbet, noul sponsor principal al campioanei Farul Constanța
„Noul contract se întinde pe o perioadă de trei ani și ulterior poate fi prelungit”, a anunțat Farul într-un comunicat.
La semnarea contractului a participat președintele clubului, Gică Popescu, care s-a declarat încântat de afacerea încheiată de Farul:
„Superbet este un partener de prim rang, un partener care vizează, la fel ca noi, marea performanță. Aceasta este și baza colaborării noastre, obținerea de performanțe. Ei, pe zona de business, noi, pe zona sportivă. Contractul este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitate de prelungire pe încă un an.
Ținând cont de faptul că peste doi ani sperăm să jucăm pe noul stadion din Constanța, sper ca parteneriatul nostru să se întindă pe o perioadă și mai lungă și îmi doresc să facem performanță în cupele europene împreună cu noul nostru partener”.
Superbet a avut în 2022 venituri în România care au depășit 100 de milioane de euro, conform bilanțului contabil depus la Ministerul Finanțelor.
Ne bucurăm pentru că a existat o creștere vizibilă a tot ceea ce înseamnă Farul și sperăm ca în viitor să fie și mai bine, să continue rezultatele bune de până acum, miza pe fotbalul ofensiv, spectaculos, care place suporterilor și strategia de a promova jucători români, care ajung să formeze nucleul echipelor naționale.
- Vlastimir Vukadinovic, director de marketing Superbet
Cel mai bun contract de sponsorizare din SuperLigă îl are CFR Cluj
Odată cu parafarea contractului, Farul a intrat într-un club select al echipelor din prima ligă care primesc din partea sponsorului principal sume foarte mari, cu mult peste 1 milion de euro.
Lider este CFR Cluj, care are activ un parteneriat cu platforma financiară eToro, de la care primește 1,8 milioane anual. Urmează în acest top FCSB, care primește 1,5 milioane de euro pe sezon de la Betano.
Farul nu este singurul club din SuperLigă care are Superbet ca partener. La fel se întâmplă cu Rapid și U Cluj. Superbet este și sponsorul principal al campionatului românesc.
Farul, numărul 1 la sponsorizări și publicitate
Acum că a semnat noul parteneriat, Farul a devenit clubul din SuperLigă cu cei mai mulți bani încasați din sponsorizări și publicitate.
În 2022, conform actelor financiare raportate de cluburi, CFR Cluj a fost pe primul loc la acest capitol, cu încasări de 3,6 milioane de euro, iar pe locul secund s-a aflat Farul, cu 3,4 milioane de euro.
Diferența de bani cu care vine Superbet față de OMV Petrom ar trebui să propulseze clubul lui Gică Hagi pe primul loc la acest capitol.
CLUB | SUMA ÎNCASATĂ ÎN 2022 (mil. euro)* |
CFR CLUJ | 3,6 |
FARUL | 3,4 |
FCSB | 2,3 |
RAPID | 2,1 |
UNIVERSITATEA CRAIOVA | 1,9 |
* venituri exclusiv din sponsorizări și publicitate |
Mai multe știri din SuperLigă:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”