Articol de GSP - Publicat luni, 22 august 2022 22:00 / Actualizat luni, 22 august 2022 23:08
Farul e noul lider al Ligii 1, după ce a revenit de la 0-1 și s-a impus în fața celor de la FC Voluntari, scor final 2-1.
În minutul 68, Hagi l-a scos din teren pe Dragoș Nedelcu. Jucătorul a dat mâna cu antrenorul său, dar „Regele” a fost nemulțumit de atitudinea mijocașului.
I-a cerut imediat explicații, iar Nedelcu s-a întors și a dat iar mâna cu tehnicianul, în timp ce acesta îl critica.
E ca și cum eu nu l-aș saluta pe Lucescu. Nedelcu dă mâna ca și cum mai bine nu dădea. E o nerecunoștință totală față de mentorul lui, care l-a făcut fotbalist. Inadmisibil!
Florin Răducioiu, la Orange Sport
VIDEO Alibec, gol spectaculos cu Voluntari!
Farul, revenire fantastică » Echipa lui Hagi e noul lider din Superliga! Clasamentul ACUM
În fața a 2877 de spectatori, Denis Alibec a ratat prima mare ocazie a meciului. Atacantul a ratat dintr-o poziție ideală, cu capul. Arbitrul asistent a ridicat fanionul pentru ofsaid, dar la reluare s-a văzut clar că Alibec era în poziție regulamentară. În cazul în care ar fi marcat, ar fi intervenit VAR-ul și ar fi validat golul.
Voluntari a fost însă echipa care a deschis scorul. La o centrare din corner, Aioani a respins greșit. Mingea a ajuns la Daniel Florea, care a trimis-o cu dreptul spre poartă, iar aceasta a fost deviată în plasă de Matricardi , în minutul 23.
Farul a început mult mai bine repriza secundă. La un minut de la reluare, Alibec a marcat un gol superb. Șut imparabil de la peste 25 de metri, lângă bară, la firul ierbii. Două minute mai târziu, atacantul a fost aproape de „dublă”. A șutat din marginea careului, însă mingea lovit bara. Portarul Mihai Popa rămăsese țintuit pe mijlocul porții.
Echipa lui Hagi și-a continuat repriza fantastică și a trecut în avantaj prin stoperul Larie. El a marcat din penalty, fără emoții, în minutul 80. Două minute mai târziu, Alibec a fost din nou aproape de „dublă”. De această dată, scăpat singur cu portarul, a șutat pe centrul porții și Popa a respins cu piciorul. Nu au mai fost ocazii, iar echipa lui Hagi a câștigat și a urcat pe primul loc.
VIDEO Matricardi a deschis scorul după gafa lui Aioani
Citește și alte știri din Liga 1:
Doi jucători pe lista neagră la FCSB » De cine nu e mulțumit Dică: „Face prostii! Nu centrează”
FCSB mai pregătește două transferuri! Anunțul făcut de Becali