Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat vineri, 26 august 2022 20:40 / Actualizat vineri, 26 august 2022 21:05
FC Voluntari și U Cluj au remizat, scor 0-0, în primul meci din etapa #7 din Liga 1. A fost primul meci pentru Eugen Neagoe pe banca ardelenilor.
Programul și rezultatele etapei #7
Prima repriză nu a oferit prea multe faze de poartă. De altfel, U Cluj și Voluntari nu au avut niciun șut cadrat. Pițian a fost cel mai aproape de gol în minutul 26. El a lovit însă mingea greșit, cu capul, iar aceasta s-a dus departe de poartă.
Primul șut pe poartă a venit în minutul 57. Romario Pires a tras de la mare distanță, dar Mihai Popa a reținut fără emoții. Pires, căpitanul ardelenilor, a avut mari emoții în minutul 73.
El l-a faultat pe Raul Costin, talpă pe tibie. Arbitru Adrian Cojocaru a acordat lovitură liberă, fără altă sancțiune, inițial. A fost chemat la ecranul VAR, unde a analizat un posibil cartonaș roșu. „Centralul” nu a considerat însă că intrarea lui Romario a fost de „roșu” și i-a acordat doar cartonaș galben.
Adrian Bălan a avut o ocazie importantă în minutul 77, dar lovitura de cap a atacantului a fost prinsă de Popa, de lângă bară. Nu au mai fost alte ocazii, iar meciul s-a terminat cu scorul de 0-0.
FINAL. FC Voluntari - U Cluj 0-0
762 de faniau asistat la FC Voluntari - U Cluj
FC Voluntari - U Cluj, echipe de start:
FC VOLUNTARI: Popa - Ricardinho, Matricardi, Armaș - Aliji, Costin, Răduț, Meleke - Florea, Marcelo, Nemec
REZERVE: Rîmniceanu, Achim, Tavares, Vlad, Droppa, Doru Andrei, Fulop, Popescu, Merloi
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
U CLUJ: Gorcea - Romeo, Pițian, Ispas, Briceag - Bic, Pires, Filip - Chipciu, Bălan, Fernandes
REZERVE: Păun, Baravykas, Ilie, Pîrvulescu, Remacle, Haită, Purece, Simion, Boiciuc
ABSENT: Tescan (accidentat)
ANTRENOR: Eugen Neagoe
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti) / Arbitru VAR: Coza Ionuţ (Cernica), Arbitru AVAR: Orbuleţ Mircea (Bucureşti)