Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 noiembrie 2022 11:22 / Actualizat miercuri, 09 noiembrie 2022 12:46
După ce a fost refuzat de Liviu Ciobotariu și Eugen Neagoe, Gigi Becali îi are în vedere pe Ilie Poenaru și Andrei Prepeliță. Pe listă ar putea intra și Laurențiu Reghecampf, care are probleme la Neftci Baku.
Liber de contract după despărțirea de FC Argeș, unde a fost numit Marius Croitoru, Andrei Prepeliță (36 de ani) a vorbit despre posibilitatea de a ajunge la FCSB, club la care a jucat în perioada 2011-2015.
Deși Gigi Becali a spus inițial că îl are pe Prepeliță pe listă, antrenorul spune că încă nu a fost căutat de patronul roș-albaștrilor.
Andrei Prepeliță, pe lista FCSB: „Nu am avut vreo discuție cu Gigi Becali”
„Am văzut și eu declarația domnului Becali. Dar mai mult de atât, nu am discutat cu nimeni. Nu am discutat deloc.
Nu vreau să dezvolt foarte mult. Nu mă propun acolo. FCSB are momentan un antrenor interimar, pe Pinti, care mi-e prieten și fost coleg. A avut o prestație foarte bună cu Rapid. Mai departe, cei de acolo trebuie să decidă cine va fi potrivit pentru club. Vom vedea.
Ce pot spune e că nu am avut vreo discuție cu Gigi Becali. Nici cu MM Stoica. Vom vedea ce va fi”, a spus Andrei Prepeliță, potrivit as.ro.
Nu știu nimic, vom vedea cât de curând. Îmi pare rău de Croitoru, că s-a dus (n.r. - a semnat cu FC Argeș). Îmi plăcea de el. Mai sunt Prepeliță, Poenaru.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Croitoru e că a recunoscut că el e vinovat. Bărbăție! Dacă echipa nu joacă nimic și ai crema fotbalului din România, tu ești vinovatul! Nu mă mai grăbesc. Poenaru? Da, am vorbit. Vom vedea, nu vreau să spun. E posibil Poenaru, posibil Prepeliță, vedem cu cine ne înțelegem.
- Gigi Becali, pe 1 noiembrie
VIDEO Becali a stabilit criteriile pentru noul antrenor FCSB: „Va fi un român”
Citește și:
L-au lucrat pe Nick? Culise explozive la FCSB: cine l-ar fi trădat pe Nicolae Dică