Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 21 noiembrie 2023 18:27 / Actualizat marti, 21 noiembrie 2023 18:40
Agentul Fabrizio Ferrari, care a ajutat la transferul mijlocașului francez Malcom Edjouma (27 de ani) la Bari, sub formă de împrumut, a vorbit despre situația acestuia.
Fotbalistul a fost împrumutat de la FCSB pentru 200.000 de euro, dar nu convinge. A bifat 5 partide în Serie B și s-ar putea întoarce în iarnă în Superligă. Fabrizio Ferrari a dat detalii despre situația lui Edjouma și a explicat ce se întâmplă cu fotbalistul francez.
„Nu putem vorbi despre cazul Edjouma”
„E abia noiembrie. Nu putem vorbi despre un caz Edjouma. E ceva normal pentru jucătorii care vin din străinătate, mai ales cei francezi. Când lucrurile nu merg bine, e greu să intregrezi un jucător. Încercăm să-l ajutăm și să intre în echipa de start. La finalul meciurilor e supărat când nu joacă.
Dar e prematur să vorbim despre ce se poate întâmpla în ianuarie. Ideea e să se impună. Deja învață italiana, nu putem renunța acum.
Edjouma a fost dorit cu insistență de Bari. A fost o negociere complicată pentru că FCSB nu dorea să renunțe la el. Bari voia un jucător polivalent, care să poată fi mai ofensiv decât un mijlocaș clasic. Dar schimbarea antrenorului nu a ajutat. Pasquale Marino a declarat că vrea să se concentreze pe jucătorii pe care-i știe. Nu spun că e vina lui Bari, e vina tuturor. Eu cred că poate juca titular. Poate intra în sistemul de rotații.
Dar să spunem că a jucat slab nu e în regulă. Mai ales că a jucat pe o poziție cu care nu e obșinuit, de atacant lateral. Să judeci un fotbalist după 45 de minute, pe care nu le-a jucat pe poziția lui, mi se pare prea mult”, a spus Fabrizio Ferrari pentru presa din Italia.
600.000 de eurotrebuie să plătească Bari pentru a-l cumpăra definitiv pe Edjouma