Articol de Liviu Manolache - Publicat sambata, 04 iulie 2020 19:25 / Actualizat sambata, 04 iulie 2020 21:05
FCSB și FC Botoșani joacă în etapa cu numărul 6 din play-off. Iulian Cristea (25 de ani) a fost eliminat în minutul 16 pentru un fault comis din postura de ultim apărător, la scorul de 1-0.
Startul meciului de pe Arena Națională a fost plin de evenimente. Florinel Coman a deschis scorul după doar 14 minute, cu un șut frumos de la marginea careului.
La câteva secvențe după, în minutul 16, gazdele au rămas în inferioritate numerică. Haruț a oferit o pasă filtrantă perfectă pentru Keyta. Atacantul francez și-a fructificat viteza, i-a luat fața lui Iulian Cristea și l-a obligat să faulteze la marginea careului de 16 metri. Arbitrul Marius Avram a reacționat prompt și i-a arătat cartonașul roșu.
Capturi TV Telekom Sport
Cristea, lângă Miu și Rădoi
Iulian Cristea intră într-o galerie „selectă” după a treia eliminare din acest sezon. Doar doi jucători steliști au mai pățit asta. Primul a fost Iulian Miu în 1999/2000, iar al doilea Mirel Rădoi în 2003/04.
Cristea va fi suspendat în meciul cu Dinamo, returul de miercuri, din Cupă, 3-0 în tur pentru steliști.
Vezi VIDEO cu eliminarea lui Cristea
Roșu și pentru Botoșani
Egalitatea numerică a fost restabilită în minutul 31, la nouă minute după ce Țigănașu marcase golul de 1-1. Albanezul Enriko Papa a văzut al doilea cartonaș galben, pentru un fault comis la marginea propriul careu asupra lui Florinel Coman.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Gică Hagi, cuvinte speciale despre un antrenor din Liga 1: „Echipa lui joacă fotbal!”
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”