Articol de GSP - Publicat duminica, 23 septembrie 2018 21:05
Izgonită din Ghencea, FCSB începe să facă o tradiție din a sta departe și de Arena Națională. Roș-albaștrii joacă la Voluntari cu Dunărea Călărași, al doilea meci disputat pe arena "Anghel Iordănescu", după cel de acum două etape cu FC Botoșani, 2-2.
Ce l-a determinat pe Becali să recurgă la această măsură? Două motive:
1. În primul rând, gazonul de pe cel mai mare stadion al țării a fost jalnic în această vară, cauzându-i FCSB-ului reale probleme, în special la meciurile europene cu Hajduk Split, 2-1, și Rapid Viena, 1-1. Suprafața de joc nu a fost încă înlocuită, în ciuda insistențelor finanțatorului stelist.
2. O altă cauză a "exilului" de la Voluntari o reprezintă costurile. Asistența în scădere de la meciurile pe Arena Națională nu mai justifica suma cerută de Primărie pentru închirierea stadionului, aproximativ 30.000 de euro per joc.
La Voluntari, Becali are o înțelegere mult mai avantajoasă cu finul Pandele, primarul localității.
Roș-albaștrii nu au umplut nici arena de 4.500 de locuri din Ilfov. Cu Botoșani au fost doar 1.500 de spectatori, iar asistența de la meciul de azi cu Dunărea Călărași e una similară.
CU CE SE AJUNGE LA VOLUNTARI
- există 5 linii ale Primăriei din Bucureşti
- o linie de maxi-taxi din zona Bucur Obor
- rute de autobuz care duc în Voluntari: Lacul Tei, Spitalul Fundeni, Mall Băneasa, Grădina Zoologică
- circulă până cel târziu la 20:30
- costul unei călătorii: 2,5 lei
CU CE SE PLEACĂ DE LA VOLUNTARI, DUPĂ ORA 23:00
- maşină personală
- cu taxi, preţul unei curse: 25-35 lei
CÂT au costat BILETELE LA MECIUL FCSB - CĂLĂRAŞI
Peluză | 15 lei |
Tribuna a II-a | 60 lei |
Tribuna I | 75, 100 lei |
Vezi și: Marketing "a la Gigi Becali" » Încă o decizie inexplicabilă luată de patronul celor de la FCSB