Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat marti, 26 noiembrie 2019 00:00
FCSB va schimba din nou antrenorul dacă va mai pierde un meci curând. Mihai Stoica insistă pentru readucerea lui ”Nick”.
Seria cu nouă meciuri fără înfrângere nu constituie un scut indestructibil al lui Vintilă, tehnicianul pe care Gigi Becali l-a promovat de la juniori și-a consumat deja din creditul pe care-l acumulase. Înfrângerea cu Astra, 1-3 într-o partidă pe care giurgiuvenii au dominat-o mai clar și ar fi putut-o câștiga la o diferență mai mare, a făcut să se discute în club despre o nouă schimbare a conducerii tehnice.
Managerul revenit, Mihai Stoica, încearcă să-l convingă pe Becali că soluția cea mai bună ar fi reangajarea lui Nicolae Dică! Surse din anturajul lui Dică susțin că "Nick" ar fi favorit să preia postul în situația în care Vintilă ar mai pierde încă un meci în perioada următoare. O nouă înfrângere ar șubrezi și mai tare șansele FCSB de câștigare a campionatului. În ciuda randamentului bun pe care l-a avut echipa de când îl are pe Vintilă pe bancă, e doar pe locul al 6-lea, la granița dintre play-off și play-out, cu șapte puncte sub liderul CFR.
S-a păcălit astă-vară
Dică nu a progresat de când a plecat de la FCSB, dar a rămas apropiat de Becali, au în continuare o relație bună, deci Gigi n-ar avea nimic împotriva readucerii lui Nicolae. L-a dat afară în decembrie 2018 și l-a înlocuit cu Teja, care i-a găsit pe roș-albaștri pe locul al doilea și i-a lăsat pe aceeași poziție la finalul stagiunii.
Gigi l-a ofertat pe Dică și în vara acestui an, înainte de startul sezonului, ca să opereze schimbarea invers, cu Nicolae în locul lui Mihai Teja, însă fostul atacant a refuzat, a preferat să semneze cu FC Argeș. Formația din orașul lui natal l-a demis la scurtă vreme după începutul campionatului, întrucât conducerea spera să obțină promovarea și piteștenii coborâseră cu mult sub primele trei locuri care au șanse să urce în "A". Club susținut financiar de Primărie, FC Argeș i-a impus lui Dică să promoveze, chiar dacă bugetul era sub al favoritelor din competiție, sub un milion de euro.
- Dică, 39 de ani, a condus-o pe FCSB în două sezoane și a terminat de fiecare dată pe locul al doilea
S-au împăcat
Mihai Stoica i-l propune lui Becali pe Dică acum, deși a contribuit la demiterea lui Nicolae în decembrie 2018, când i-a transmis patronului "dă-l afară, că asta e problema noastră, n-avem antrenor!". Dică s-a supărat atunci, dar ei doi s-au împăcat între timp, au din nou o relație bună. MM are, oricum, o părere mai bună despre Nicolae Dică decât are despre Bogdan Vintilă, pe care l-a ironizat imediat după angajarea la FCSB: "Nici nu știam că antrenează Vintilă, n-aveam nicio informație despre el ca antrenor. Opinia mea e că antrenorii, la fel ca jucătorii, ar trebui să demonstreze ceva ca să ajungă la FCSB".
Motroc: "Am greșit că l-am refuzat"
Becali a mai negociat în lunile recente cu un antrenor-surpriză, o variantă la care fanii FCSB nu s-ar fi gândit: Florin Motroc. Fostul rapidist a devenit un apropiat al lui Gigi din momentul în care s-au întâlnit la Schitul Darvari. Convins că ar avea succes cu un om religios cum e Motroc, Becali i-a oferit postul de antrenor. "Nea Gigi, vă mulțumesc, dar trecutul rapidist al familiei mele mă împiedică s-o antrenez pe Steaua" a fost răspunsul lui Motroc. Fostul fundaș s-a răzgândit, ieri a anunțat la TV Digi Sport că e deschis pentru noi tratative: "Am refuzat postul, însă acum cred că am făcut o greșeală. Am ales cu inima, m-am gândit la Rapid, și nu e bine să te lași ghidat de sentimente. La o nouă ofertă a FCSB m-aș mai gândi, nu știu dacă aș mai spune nu". Motroc, 52 de ani, a antrenat în anii trecuți în Asia, acum e liber de contract. A condus formații din: Arabia Saudită, Oman, Iordania, Kuweit, Bahrein.
Ana îl oferă pe Alexa
FCSB mai are un nume disponibil pe masa lui Becali pentru momentul în care patronul se va hotărî să-l dea afară pe Vintilă: Dan Alexa. "Chirurgul" îi e propus din nou de către Anamaria Prodan. Alexa, 40 de ani, nu are angajament acum, a început sezonul pe banca Astrei și nu a rezistat pentru multă vreme, a fost demis și schimbat cu Bogdan Andone. El a bifat șase cluburi în carieră: Poli Timișoara, Rapid, ASA Târgu Mureș, Chiajna, Dunărea Călărași, Astra. A retrogradat cu patru formații: Poli, ASA, Chiajna, Călărași. Dintre echipele pe care le-a condus în prima ligă, doar cu Astra nu a retrogradat Alexa!
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”