Articol de GSP - Publicat luni, 02 mai 2022 22:40 / Actualizat luni, 02 mai 2022 23:05
FCSB - FC Argeș 4-0 | Andrei Prepeliță, antrenorul piteștenilor, e mâhnit de seria elevilor săi din play-off, 6 înfrângeri în 7 etape.
„Mi-e rușine, a fost o prestație lamentabilă. Am primit goluri la faze simple. Am tras un semnal de alarmă după calificarea în play-off. Meciurile din sezonul regulat au fost cu presiune, iar jucătorii au arătat altfel atunci.
Din păcate pentru noi, am fost cu totul altă echipă după intrarea în play-off. Astfel de prestații nu fac bine nimănui, eu sunt primul vinovat!”, a declarat Prepeliță la Prima Sport 1.
FCSB - FC Argeș 4-0. Andrei Prepeliță, despre...
- Joao Miguel, gafeurul cu repetiție din apărarea Argeșului: „Am contat pe ce jucători am avut la dispoziție. După meciul cu Craiova, am încercat să schimb, dar Miguel a făcut un sezon regulat bun. Într-adevăr, a greșit la Cluj în decembrie, apoi au venit și alte erori. Nu judec niște jucători care au arătat într-un fel cândva, iar acum arată altfel. Pun aceste erori pe relaxare. E un băiat la locul lui, nu cred în lucruri necurate. Presiune e la fotbal, greșești, trebuie să intri și să faci meciuri bune”
- meciul următor, cu CFR Cluj: „Vom încerca să schimbăm ceva, nu trebuie să ajungem la meciul cu CFR și să ne gândim că am putea repeta un astfel de rezultat. Trebuie să ne scuturăm, e un moment greu, dar suntem bărbați și trebuie să arătam asta pe teren”