Articol de GSP - Publicat luni, 05 august 2019 20:09
Antonio Conceicao (57 de ani) este favorit să preia conducerea băncii tehnice la FCSB (DETALII AICI). Decizia lui Gigi Becali a fost completată de Ilie Dumitrescu.
„Eu am vorbit cu Gigi Becali și a spus că după meciul dintre CFR Cluj și Celtic (n.r. de miercuri), Toni Conceicao va veni la București să discute cu el”, a spus Dumitrescu la TV Digi Sport.
Helmuth Duckadam (60 de ani), directorul de imagine al vicecampioanei, consideră că această numire nu este sigură.
În ceea ce privește profilul antrenorului potrivit pentru FCSB, fostul mare portar este de părere că Ladislau Boloni (66 de ani), acum antrenor la Antwerp (Belgia), este perfect pentru gruparea patronată de către Gigi Becali.
„Nu știu dacă el este alesul. Așa s-a spus și de Roșu, și de Măldărășanu. E favorit, dar e urât să vorbești despre el și să vină altcineva. Nu știu eu dacă se potrivește echipei. Eu cred că în momentul de față s-ar potrivi un antrenor cum e Loți Boloni, un antrenor care ar putea să impună acel respect de care este nevoie la FCSB. Este nevoie de un antrenor cu experiență. Iar Conceicao are această experiență” a spus Helmuth Duckadam pentru sursa citată.
VEZI ȘI: