Articol de GSP - Publicat luni, 20 decembrie 2021 19:52 / Actualizat luni, 20 decembrie 2021 21:40
Mihai Stoica (56 de ani), managerul celor de la FCSB, crede că Andrei Vlad (22 de ani) ar trebui să apere în continuare în fața lui Ștefan Târnovanu (21 de ani).
Ștefan Târnovanu a avut o prestație de excepție în remiza „albă” cu Sepsi Sf. Gheorghe. Mihai Stoica a oferit detalii de culise despre evoluția portarului în vârstă de 21 de ani.
Mihai Stoica, despre Ștefan Târnovanu: „A progresat enorm”
„Emoții aveam, clar. Și el avea! Când a venit Fane (n.r. Ștefan Târnovanu), ne gândeam că are doar fizic, că e doar înalt. Nu arăta bine deloc. Marius Popa a lucrat enorm cu el, iar ameliorarea s-a simțit la toate capitolele. În primul rând la jocul cu piciorul.
A devenit și mai atletic și a avut câteva prestații de excepție la echipa secundă. Cu Progresul Spartac a apărat fenomenal, a luat gol doar din penalty. Dar a avut și meciuri cu greșeli”, a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.
Mihai Stoica: „Nu mă interesează ce scriu suporterii”
Mai multe voci, inclusiv Florin Bratu, selecționerul naționalei U21, au sugerat că Târnovanu ar trebui să apere în fața lui Andrei Vlad. Mihai Stoica nu e de acord și are un mesaj pentru suporteri.
„Pe Vlad îl văd la antrenamente și e cel mai bun portar alături de care am lucrat vreodată! Îl văd pe Vlad peste Tătărușanu, peste Arlauskis. E un portar de excepție. Pe mine nu mă interesează ce spun suporterii. Acum sunt în post, nu citesc ce scriu pe rețelele de socializare”, a explicat Mihai Stoica.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Blocat la CFR, Petrescu trece la treabă: „12 jucători pleacă de la noi!”
FOTO Ce a făcut Budescu, în ziua în care Becali a anunțat ruptura definitivă de FCSB