Articol de Liviu Manolache, Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 10 decembrie 2023 13:40 / Actualizat duminica, 10 decembrie 2023 15:50
Gigi Becali e pregătit să scoată aproape un milion de euro pentru Luis Phelipe și Baba Alhassan. Dar ambii au cifre mai slabe decât jucătorul la care a renunțat în vară: Malcom Edjouma.
Patronul FCSB, liderul din Superligă, a plănuit trei transferuri pentru această iarnă. „Vreau un optar, un atacant central și un atacant lateral”, anunța Gigi Becali.
Iar pe doi dintre aceștia i-a adus deja: extrema Luis Phelipe (22 de ani, Poli Iași) și mijlocașul central Baba Alhassan (23 de ani, Hermannstadt). Primul costă 200.000 de euro, iar al doilea 700.000 de euro.
Luis Phelipe și Baba Alhassan, mai slabi decât Edjouma
Astfel, Gigi Becali va achita 900.000 de euro pentru doi jucători cu cifre mai proaste decât cel pe care l-a cedat în vară: Malcom Edjouma.
Deși venea după un sezon foarte bun (11 goluri în 40 de meciuri), mijlocașul francez de 27 de ani nu era pe placul lui Gigi Becali, care a încercat din răsputeri să scape de el.
L-a cedat sub formă de împrumut la Bari, pentru 200.000 de euro. Dacă-l vor definitiv, italienii trebuie să achite 700.000 de euro.
Cu toate că nu l-a impresionat pe Becali, Edjouma este mai mult decât cei doi jucători aduși de FCSB. Are la fel de multe goluri ca Alhassan și Luis Phelipe la un loc. Și doar două assist-uri mai puțin. În mai puține meciuri.
Folosit ca mijlocaș central, atât defensiv, cât și ofensiv, Edjouma are 12 goluri și 4 pase de gol în Superligă, în 47 de meciuri. De partea cealaltă, Baba Alhassan a reușit, în 68 de meciuri, 9 goluri și două pase de gol. Iar Luis Phelipe are 3 reușite și 4 assist-uri în 18 jocuri.
Revine Edjouma la FCSB
Malcom Edjouma nu a impresionat la Bari. A strâns 7 meciuri, iar directorul sportiv al echipei italiene, Ciro Polito, sugera recent că Edjouma ar putea fi trimis înapoi în România.
„Am spus-o de multe ori, Edjouma este un fotbalist străin. M-am concentrat pe profilul lui pentru că aveam nevoie de un mijlocaș cu cifre bune. Știu foarte bine că transferul unui fotbalist străin reprezintă o necunoscută, pentru că nu știi niciodată dacă va reuși să se adapteze.
Dacă l-am fi adus să fie titular, privind evoluțiile lui până acum, cu siguranță nu aș fi mulțumit de transfer. Dar avem multe soluții pe acea poziție, așa că nu m-aș concentra prea tare asupra lui. Îl așteptăm, acum începe să înțeleagă mai bine limba. Dacă nu se va adapta, vom face o schimbare, dar mi-ar plăcea să se antreneze cu noi tot sezonul”, a afirmat recent Polito, citat de TeleBari.