Articol de GSP - Publicat duminica, 01 mai 2022 20:53 / Actualizat duminica, 01 mai 2022 21:25
FCU Craiova a câștigat la limită, scor 1-0, în fața celor de la UTA Arad și evită matematic barajul. Golul victoriei a fost marcat de Kovacic în urma unei mari greșeli a arbitrului Sorin Costreie.
Programul complet din play-out AICI!
Craiova avea nevoie de o victorie pentru a-și asigura locul în Liga 1 și la anul. Oltenii au avut prima ocazie a meciului. Asamoah (13) a reluat din drop centrarea din corner a lui Huyghaebaert, dar portarul Balauru a intervenit excelent.
Oaspeții au preluat apoi controlul meciului și puteau deschide scorul prin Otele (22). Scăpat singur cu portarul, atacantul nigerian a fost blocat excelent de portarul Popa. Același Otele a mai avut o șansă de a marca, dar șutul său a fost respins de același Popa.
Portarul oltean și-a salvat echipa și în minutul 45, când a respins în bară voleul lui Ubbink. Oltenii au deschis scorul în minutul 50 în urma unei mari greșeli a arbitrului Sorin Costreie. La un duel între Bauza și portarul Balauru. Portarul celor de la UTA, a ieșit în întâmpinare la marginea careului de 16 metri, a căpătat prim-planul, apoi a fost călcat evident de extrema Craiovei, talpa dreaptă pe glezna dreptă a lui Balauru.
Craiova, salvată de eroarea „centralului” Costreie
Arbitrul a considerat că faultul a fost comis de portar și l-a avertizat cu un cartonaș galben. Din lovitura liberă rezultată Kovacic a înscris și i-a adus în avantaj pe elevii lui Nicolo Napoli.
Arădenii puteau egala în minutul 60, dar David Miculescu a ratat incredibil. Cu poarta goală, atacantul a trimis peste din 5 metri în urma unei pase a lui Otele. La ultima acțiune a meciului, nigerianul Philip Otele și-a depășit un adversar, a pătruns în careu, unde a fost împiedicat de o alunecare a lui Kovacic. Fundașul central al lui FCU Craiova nu atinge mingea, dar șterge piciorul adversarului.
Victorie pentru FCU Craiova care se salvează matematic de baraj și rămâne în Liga 1.
UTA putea juca fără portar!
În minutul 4, Florin Iacob a părăsit terenul accidentat, după un contact cu Andrea Compagno. Italianul a atins mingea, apoi, din contră, a lovit și tibia portarului arădean. Între buturile arădenilor a intrat Dragoș Balauru, care a fost la un pas de o accidentare gravă în debutul reprizei secunde.
În minutul 47, Juan Bauza (25 de ani) a fost lansat în flancul stâng al atacului oltean. Dragoș Balauru (32 de ani), portarul celor de la UTA, a ieșit în întâmpinare la marginea careului de 16 metri, a căpătat prim-planul, apoi a fost călcat evident de extrema Craiovei, talpa dreaptă pe glezna dreptă a lui Balauru.
„Centralul” Sorin Costreie nu i-a acordat cartonaș roșu lui Bauza. În schimb, a luat o decizie de neînțeles: „galben” pentru portar și lovitură liberă pentru Craiova! Nici asistentul Vladimir Urzică nu l-a corectat pe arbitru! Craiova a deschis scorul prin Kovacic din lovitura liberă acordată eronat!
Dacă Balauru nu ar fi putut continua partida, UTA ar fi fost nevoită să joace o repriză întreagă cu un jucător de câmp în poartă!
Clasamentul după FCU Craiova - UTA
FCU Craiova 1948 - UTA Arad 1-0
- A marcat: Kovacic 50
- Click AICI pentru statistici!
- Video cu cele mai importante faze
4.600de spectatori au asistat la FCU Craiova - UTA Arad
FCU Craiova 1948 - UTA Arad, echipe de start:
FCU CRAIOVA: Popa - Negru, Kovacic, Paramatti - Huyghebaert - Asamoah, Achim - Baeten, Bauza, Van Durmen - Compagno
REZERVE: Mogoşanu - Buşu, Pop, Albu, Marquet, Ondaan, Sidibe, Bălan, Alb
ANTRENOR: Nicolo Napoli
UTA ARAD: Fl. Iacob - Vukcevic, Benga, Medimorec, Șliakov - Vorobjovas, Batha, Ubbink - Miculescu, Laukzemis, Otele
REZERVE: Balauru - Patlagică, Dima, Isac, Baravykas, Dangubic, Hrezdac, F. Matei
ANTRENOR: Ionuț Badea
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova
Arbitru: Costreie Sorin (Buftea) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti)
Conferința de presă a gazdelor:
Conferința de presă a oaspeților
VIDEO+FOTO Real Madrid este noua campioană a Spaniei! Ancelotti, performanță remarcabilă
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”