Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 25 februarie 2022 18:40 / Actualizat vineri, 25 februarie 2022 18:41
Florin Răducioiu (51 de ani), team-managerul lui Dinamo, a anunțat că nu va mai sta pe banca tehnică alături de antrenorul Flavius Stoican (45 de ani).
- Rapid - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Sport+
Decizia survine la două săptămâni după ce Florin Răducioiu a afirmat că nu ar trebui ca fanii să conducă formația și că înlocuirea lui Flavius Stoican ar fi inoportună.
„Nu, eu nu o să mai stau pe bancă. Am ales să stau mai bine în tribună, este mai bine. Trăiesc prea mult meciurile pe bancă şi nu mă mai controlez foarte mult. Prefer să stau aparent mai calm în tribună", a explicat Florin Răducioiu, conform Telekom Sport.
Florin Rădocioiu, înainte de Rapid - Dinamo: „Va fi frumos pe Arena Națională”
Fostul mare atacant așteaptă încrezător meciul cu Rapid, programat sâmbătă seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
„Sunt un pic nostalgic, hai să-l numim derby, chiar dacă adevăratul derby ştiţi foarte bine că era Dinamo - Steaua. Sunt două echipe din capitală, de tradiţie, cu istorie. Cred ca va fi o atmosferă frumoasă pe Arena Naţională. Joacă două cluburi cu un mare trecut.
Aşteptările trebuie oricum să fie mari şi din partea noastră şi a lor. Vreau să cred ca va fi un spectacol atât în tribună cât şi pe teren. Şi evident să câştige cel mai bun. Mă bucur că nu primim gol în ultimele două meciuri şi asta e foarte important.
Pentru noi este important să nu pierdem. Să făcem cât mai multe puncte. Rapid e o echipă bună, interesantă, am văzut multe meciuri ale lor", a declarat Răducioiu, potrivit sursei citate.
VIDEO Cele mai importante informații înainte de Rapid - Dinamo
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!