Articol de GSP - Publicat luni, 08 februarie 2021 17:07 / Actualizat luni, 08 februarie 2021 19:20
Emil Dică (38 de ani), fost campion cu CFR Cluj, l-a lăudat pe noul antrenor al celor de la CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis (52 de ani), cu care a lucrat la Skoda Xanthi în 2011.
La finalul sezonului 2011/11, Emil Dică s-a transferat de la CFR Cluj la Skoda Xanthi, unde a fost dorit de actualul antrenor al celor de la CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis. Dică a evoluat doar în 7 partide pentru Xanthi, unde a avut un conflict cu patronul echipei.
Emil Dică: „Nu este adevărat ce a apărut în presa românească despre Marinos Ouzounidis”
„Este un antrenor cu care am lucrat, care m-a dorit foarte mult în Grecia, la două echipe. Am ajuns doar la Xanthi. Când era la Larissa, m-am înțeles cu ei, dar cei de la CFR m-au convins să merg la Cluj, iar eu mi-am dorit să câștig campionatul în România pentru că nu am reușit la Rapid. La Skoda Xanthi am avut un conflict cu patronul echipei. Am jucat doar 7 meciuri, dar îmi pare rău că nu am lucrat mai mult cu el. Marinos a încercat să aplaneze conflictul cu patronul, dar i-am zis că ar fi mai bine pentru toți să plec.
Marinos Ouzounidis este un antrenor cu personalitate, foarte pasionat, foarte dedicat, se documentează foarte mult. Nu este adevărat ce a apărut în presa românească. Nu cred că acel jurnalist din Grecia îl cunoaște mai bine ca mine. Nu este un tip conflictual sau ranchiunos. Face o atmosferă foarte bună în cadrul grupului și cu siguranță va reuși la Craiova. Este o persoană deosebită, îi plac jucătorii cu personalitate, știe să gestioneze relația cu fotbaliștii. Îi plac jucătorii tehnici, jucătorii tineri și sunt convins că vor crește mult sub comanda lui Marinos” a declarat Emil Dică la emisiunea Liga Digi Sport.
Emil Dică: „Am stat de vorbă cu Marinos Ouzounidis și m-a impresionat”
„Nu ar fi venit în România. Nu este un antrenor pe care să și-l permită foarte multe cluburi din campionatul nostru. M-a întrebat dacă are șanse să câștige Liga 1 cu Craiova și după părerea mea, chiar are poate reuși. Nu îi va fi ușor. Am stat de vorbă cu el și m-a impresionat și pe mine. Înainte de meciul cu Dinamo, m-am întâlnit cu el la Craiova și știa toți jucătorii, după nume și prenume. Am vorbit mult despre campionat, despre terenurile care sunt în Liga 1. Are noroc pentru că la Craiova este un lot mixt, cu jucători cu experiență și mulți tineri. Nu o să vedeți schimbări în secunda 20 din partea lui.
Marinos vorbește patru limbi străine: engleză, franceză, italiană și greacă. Momentan nu are timp să vadă echipa foarte mult la antrenament, mai ales că joacă din 3 în 3 zile, dar sunt oameni în conducerea Craiovei care îl vor ajuta pe Marinos. Este domnul Sorin Cârțu, care este un fost mare jucător și un mare antrenor. Îi doresc să reușească ceea ce a făcut și Cârțu în 1991, când a câștigat campionatul și cupa” a mai spus Emil Dică pentru sursa citată.
Sub comanda lui, Craiova va reuși să marcheze foarte multe goluri. Nu o să vedeți echipa jucând doar pe contraatac. Cred că va juca pe sistemul 4-2-3-1. Din ce am discutat cu el, la început nu va schimba foarte mult. Va fi o greșeală din partea lui să schimbe multe lucruri de la început. Craiova este un club despre care poți să vorbești doar la superlativ: au infrastructură, condiții, organizare. Au plecat jucători în străinătate și au adus foarte mulți bani în fotbalul românesc
Emil Dică
FOTO Craiova, primul antrenament sub comanda lui Marinos Ouzounidis
VIDEO. Craiova, criticată și după victoria cu Dinamo. Bobi Verdeș: „Sunt blocați! Dacă vor continua așa, n-au șanse la titlu”
Citește și alte știri din Liga 1:
FC Botoșani, peste Dinamo sau Astra! Afacerea cu FCSB a dus-o direct în top