Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 16 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 16 ianuarie 2013 20:25
Gigi Becali a dezvăluit aseară, la Antena 1, ce planuri au steliştii după ce vor cîştiga în această vară titlul cu numărul 24
Steaua conduce clasamentul Ligii 1 şi e la 10 puncte de ocupanta locului 2, Astra, şi la mare distanţă de rivalele Dinamo şi Rapid. Gigi Becali, Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf au stabilit deja ce vor face după ce vor cîştiga campionatul. "A venit MM la mine şi mi-a spus «Patroane, dacă luăm titlul, ne lăsăm cu toţii mustaţă!». Toţi, toţi, toţi! Eu, MM, Reghe, jucătorii o să poarte mustaţă după ce serbăm titlul", a spus Becali.
UItima dată cînd patronul Stelei şi-a lăsat mustaţă a fost în 2008, dar soţia acestuia, Luminiţa, l-a rugat să şi-o dea jos: "Eu o să fiu cel mai fericit cînd o să-mi las mustaţă! O să fie una stufoasă, de şmecher! Nevastă-mea m-a obligat să mi-o dau jos ultima dată că nu-i plăcea de mine. Acum nu o să mai poată să facă nimic, că aşa am stabilit la echipă, trebuie să ne conformăm". Aflată în platoul de la Acces Direct, soţia lui Reghecampf, Anamaria Prodan, ştia de planul steliştilor: "Doamne, nici nu ştiu cum o să-i stea lui Reghe cu mustaţă, mai ales că el are părul creţ! Nu le stă bine cu mustaţă nici lui, nici domnului Becali".
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”