Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 octombrie 2018 19:24
Compania Națională de Investiții a publicat azi noi imagini de la demolarea stadionului Ghencea. Tribuna oficială a fost și ea pusă la pământ.
"Dat fiind interesul ridicat pentru proiectul EURO2020, în speță stadionul Steaua, vă prezentăm câteva fotografii care surprind lucrările de desființare ale arenei", a fost mesajul postat alături de respectivele poze pe pagina de Facebook a CNI.
Procesul de demolare e programat să se încheie în noiembrie. Noul stadion, care va fi modernizat pentru EURO 2020, ar trebui să fie gata în martie 2020 și va avea o capacitate de 30.500 de locuri.
Arena va avea, de asemenea, 4 vestiare, spații de cazare pentru sportivi, muzeu, spaţii comerciale și restaurant. Valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”