Articol de GSP - Publicat miercuri, 31 iulie 2019 19:48
Gabi Tamaș (35 de ani) va semna în scurt timp cu Astra Giurgiu. Până să-și pună semnătura pe contract, acesta a înscris deja în tricoul giurgiuvenilor, în testul cu FC Pucioasa, 2-1.
Azi, Astra a disputat un amical la Ploiești contra formației din Liga a 3-a. Folosit titular, fundașul venit de la Hapoel Haifa a înscris în prima repriză. După primele 45 de minute, scorul a fost egal, 1-1, Florentin Matei aducând victoria Astrei în repriza secundă.
„E un jucător excepţional. Sperăm să se rezolve situaţia lui cât mai repede pentru că e un jucător în care îmi pun mari speranţe. Cu siguranţă este unul din cei mai buni fundaşi centrali români”, a spus Dan Alexa după meci, conform TV Telekom Sport.
Tamaș ar putea avea parte de un debut de gală. Luni, 5 august, Astra Giurgiu primește vizita FCSB-ului. Dacă Dan Alexa va apela la serviciile sale, Tamaș ar putea evolua chiar împotriva ultimei echipe la care a jucat în România. „Dacă actele se vor face zilele următoare, poate să apară în lotul lărgit. Este OK din punctul de vedere al pregătirii”, au transmis „astralii”.
Vezi și:
6 puncte din 6? Pentru FCSB urmează două meciuri cu echipe prietene
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!