Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 25 ianuarie 2010 00:00
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a prezentat în această dimineaţă la DNA Iaşi, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile într-un dosar privind finanţarea de la bugetul local a clubului de fotbal Politehnica Iaşi.
Discuţia dintre edilul Iaşiului cu procurorii anticorupţie a durat cîteva minute. "Toată această situaţie a fost creată de o persoană care nu iubeşte fotbalul. Ştiu cine este, dar nu îi spun deocamdată numele. Totul a fost făcut legal. Acuzaţiile aduse împotriva mea sînt nefondate", a spus Gheorghe Nichita, la ieşirea de la sediul DNA Iaşi.
În acest caz sînt anchetaţi mai mulţi foşti şi actuali consilieri locali şi judeţeni pentru abuz în serviciu în instituţii publice, deturnare de fonduri şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În august 2006, consilierii locali au aprobat asocierea în participaţiune între Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Clubul Politehnica Iaşi, prin care echipa de fotbal din Copou să poată primi peste trei milioane de lei de la bugetul local.
Fostul preşedinte al CJ Iaşi Lucian Flaişer a cerut în instanţă recuperarea banilor alocaţi de CJ către fotbalul ieşean prin contractul respectiv, motivînd că fondurile destinate clubului de fotbal au fost date cu împrumut. El a precizat că doar o mică parte din fonduri au mai fost recuperate.