Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 01 mai 2024 17:42 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 19:27
Gigi Becali, patronul de la FCSB, crede că Octavian Popescu îl poate înlocui pe Florinel Coman din sezonul viitor.
Coman are șanse uriașe să plece în Qatar, la Al Duhail, astfel că locul lui în partea stângă a atacului va rămâne liber. Acolo va juca Tavi Popescu, de bază extrema stânga, dar care a fost folosit pe alte posturi în ultimul an.
Gigi Becali: „Tavi Popescu e aproape să-și revină”
După ce MM Stoica a declarat că Octavian Popescu va fi titular în stânga, în locul lui Coman, informația a fost confirmată și de Gigi Becali.
„E cam greu, dar noul Florinel Coman poate să fie George Tavi Popescu. N-ați văzut? Mai are puțin și-și revine. Oricum o să cumpăr 7-8 jucători”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.
Un concurent pe post pentru Tavi Popescu va fi Alexandru Musi, care va reveni după împrumutul la Petrolul. Cei doi vor îndeplini regula U21 în sezonul viitor, astfel că FCSB va fi acoperită privind regula jucătorului sub vârstă.
În acest sezon, Popescu a marcat două goluri și a dat 3 assist-uri în 31 de meciuri jucate în Superliga.
Mihai Stoica: „Octavian Popescu e înlocuitorul lui Florinel Coman”
„Am adus deja un înlocuitor. Îl avem în curte. Octavian Popescu a dat cel mai bun randament pe poziția de atacant lateral stânga. Juca acolo încă de acum 3 ani. În dreapta îl avem pe Băluță.
Octavian Popescu e înlocuitorul lui Coman! Va străluci în absența lui. La momentul ăsta putem să avem problema rezolvată cu jucători eligibili U21. Avem Tavi Popescu, Alexandru Musi și Eduard Radaslavescu. Și am încheiat citatul!
La 19 ani, a marcat 10 goluri! Din poziția aia, când Florinel era accidentat! Octavian are altceva. Florinel e un sprinter, dar la fotbal nu ai nevoie doar de sprinteri. Octavian e un sprinter, semifondist. Are kilograme puține, aleargă foarte mult. Știu foarte bine cine este și avem mare încredere în el”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.