Articol de GSP - Publicat joi, 10 februarie 2022 12:24 / Actualizat joi, 10 februarie 2022 12:31
Gigi Becali (63 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, dă asigurări că Mihai Pintilii (37 de ani) va fi următorul antrenor al vicecampioanei României.
Mihai Pintilii, „secundul” lui Toni Petrea la FCSB, a fost dorit de Edi Iordănescu la prima reprezentativa a României. Fostul mijlocaș a refuzat propunerea, a preferat să rămână pe un salariu mai mic în Liga 1, iar gestul l-a impresionat pe Gigi Becali.
Becali spune că Pintilii va deveni antrenorul principal al formației, în momentul în care va finaliza cursurile pentru licența Pro.
Gigi Becali: „Pintilii va fi antrenor principal la FCSB!”
„Pintilii 100% va fi antrenor, într-un an jumătate își ia licența. El va fi antrenorul nostru multă vreme, până vrea el să plece. A demonstrat că e prea frumos caracter.
Avea 15.000 de euro lunar la FRF, dar a a rămas pe 3.000 de euro la FCSB. A zis că nu mă trădează, că el are bani. În viitor, voi recunoaște și eu caracterul lui frumos și va fi antrenorul nostru”, a spus Gigi Becali, într-o intervenție la Pro X.
2 titluriîn Liga 1 are Mihai Pintilii ca jucător, ambele cu FCSB
VIDEO William De Amorim, după Academica Clinceni - FCSB 0-3: „Știam că o să fie greu, sunt foarte mulți jucători noi”
Citește și alte știri despre FCSB:
Becali explică absența lui Keșeru din lotul roș-albaștrilor: „Nu aveam nevoie de el la meciul ăsta”