Articol de GSP - Publicat joi, 08 noiembrie 2018 12:14
Gigi Becali, patronul FCSB, a avut o reacție dură la adresa lui Dorinel Munteanu, care a declarat că cea mai mare greșeală din cariera lui a fost să antreneze formația roș-albastră.
Gigi Becali a avut un derapaj și a făcut referire la problemele cu alcoolul pe care Dorinel Munteanu le-a avut în trecut (Detalii AICI) și pe care fostul internațional le-a depășit după o luptă grea.
"Mă faceți să cad în păcat. E treaba lui ce a spus. Dacă asta e cea mai greșeală a lui, ce pot eu să fac? Poate băuse un pahar de vin înainte. Am înțeles că s-a lăsat, dar poate a declarat înainte să o facă. A spus recent? Poate s-a apucat iar!
Să își vadă de treaba lui, să-și vadă lungul nasului. E acolo unde e. Ce, nu are ce face? Te iei de FCSB! Vezi-ți de treaba ta. Stai în modestia ta. Când spui așa ceva, trebuie să te gândești înainte «Bă, dacă se supără ăla și zice și el ceva?» Gândește-te! Dacă ți-au mâncat mintea anumite substanțe, spui asta. Dacă nu, gândește-te!
Eu trebuie să-mi apăr oastea, familia. Eu sunt generalul. Dacă nu o fac, angajații mei spun «Uite împăratul, generalul nostru, e fricos»", a declarat Gigi Becali la TV Pro X.