Articol de GSP - Publicat marti, 13 decembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 13 decembrie 2011 20:30
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, nu renunţă la premieri şi le-a făcut o propunere incredibilă în direct la GSP TV lui N'Doye, Fatai şi Strătilă. Latifundiarul din Pipera vrea să le ofere cîte 10.000 de euro fiecăruia dintre cei 3 jucători ai Astrei pentru o victorie cu CFR Cluj.
"Dacă e de acord să se boteze, îl iau la Steaua pe N'Doye. M-am gîndit să îl chem pe el şi pe soţia lui, să-i propun să stea un an cuminte, fără cluburi, fără cap de mort pe haine. A zis că e prietenul meu şi vreau să mă conving de asta. Dacă vrea să îmi demonstreze, să bată CFR-ul.
Joi, îl chem pe N'Doye. El ţine toată echipa Astrei şi ar fi foarte bun la Steaua", a spus Gigi Becali în direct la Contraatac, pe GSP TV.
În momentul în care Ousmane N'Doye era în direct, Gigi Becali a ţinut să intervină telefonic pentru a discuta în direct cu mijlocaşul Astrei.
N"Doye: "Niciodată, niciodată, nu voi juca la Steaua. Eu nu sînt genul să joc acolo pentru că nu accept multe lucruri, sînt fotbalist de caracter"
Gigi Becali: "Eu pot să fiu naşul tău de botez şi imediat vii la Steaua. Nu zic la mişto. Dar trebuie să fii băiat cuminte, să nu te duci la curve 6 luni. Vorbesc cu soţia ta, vă cumpăr casă aici"
N"Doye: "Gigi, îmi place foarte mult de tine. Dacă vine şi nevasta mea, ies şi mai mult în club. Eu sînt foarte, foarte bine la Astra"
Gigi Becali: "Bine, atunci să vii joi la palat să vorbim de meciul cu CFR! Să-i aduci pe Fatai şi Strătilă. Vă dau cîte 10.000 de euro să cîştigaţi meciul împotriva Clujului"
Pe toată durata dialogului, N'Doye s-a amuzat, rîzînd de propunerile făcute de Becali.
Partida dintre Astra şi CFR se va disputa sîmbătă, de la ora 17.00, în direct la DigiSport1 şi liveTEXT pe GSP.Ro