Articol de GSP - Publicat vineri, 16 august 2019 10:20
Claudiu Drăgan, triplu campion cu Dinamo, a fost invitat la GSP LIVE și a povestit o întâmplare amuzantă cu jucătorii alb-roșii și Adi Minune, la un restaurant din București.
- Vezi în video întâmplarea povestită de Claudiu Drăgan
Întâmplarea a avut loc în 2004, când Dorin Semeghin, fundaș stânga în echipa antrenată de Ioan Andone, și Cladiu Drăgan, atacant, erau coechipieri la Dinamo.
„Cea mai amuzantă întâmplare a fost cu Dorin Semeghin, când a intrat cu mașina în hotelul Erbașu. Terminasem un meci de campionat și am fost la restaurantul „Doi Cocoși”. Eram eu, Semeghin, Adrian Iordache, Tamaș, trupa noastră.
Acolo cânta Adrian Minune, Semeghin era înnebunit după el.
Adi Minune s-a pus în poala lui Semeghin și, după 10 minute, Semeghin a rămas fără bani. I-am zis că îi dăm noi bani, dar a spus «Nu vreau! Mă duc eu să scot». Și așa a intrat în hotel.
A fost fenomenal. Da, putea fi o tragedie, dar totul s-a terminat bine. Doar mașina a avut probleme. Acum, din ce știu, Dorin e în Anglia. Mi-a zis un prieten că e la muncă acolo, dar nu pot confirma. Nu am mai vorbit cu el”, a declarat Claudiu Drăgan la GSP LIVE.
Așa arăta mașina lui Dorin Semeghin după accident