FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI - DINAMO

FOTO Spectacol total în Poli Iași - Dinamo! „Câinii”, șifonați rău înaintea derby-ului cu Rapid » 3 jucători, OUT din cauza accidentărilor

Poli Iași - Dinamo, foto: Facebook Dinamo București +13   FOTO
Poli Iași - Dinamo, foto: Facebook Dinamo București

Articol de , - Publicat luni, 12 august 2024 23:59 / Actualizat marti, 13 august 2024 01:22

Poli Iași și Dinamo au oferit un meci spectaculos în etapa 5 din Superliga. Cele două formații au terminat la egalitate, scor 2-2. „Câinii” au deschis scorul rapid, în minutul 3, prin Selmani dintr-un penalty, însă au fost întorși până la finalul primei reprize.

A fost un meci extrem de complicat pentru Dinamo. 3 jucători de bază s-au accidentat și ar putea rata derby-ul cu Rapid. Abdallah și Politic s-au rupt în prima repriză, în timp ce Petru Neagu nu a mai putut continua în prelungirile partidei.

Cronică de Eduard Apostol: Cascadorii râsului + cascadorii plânsului!

Poli Iași - Dinamo 2-2. O remiză aprigă și plină de faze interesante. Dar și de erori bezmetice, și de accidentări teribile, în dreptul dinamoviștilor Abdallah, Politic și Neagu.

Meciul a început de la 1-0 pentru Dinamo. Nu ca pe vremuri, când adversarii doar se uitau, în anii '80, la tricourile acelei mari echipe a lui Mircea Lucescu, ci fiindcă Selmani a fost mult mai rapid și mai isteț decât Samayoa.

Era secunda 20 când fundașul ieșenilor a trimis neglijent către propriul portar, iar Selmani a stat la pândă și a profitat. Fault, evident, din nou ceva "parlamentări" în echipa roș-albilor cine să bată penalty-ul, a ținut să o facă Selmani. A irosit o ocazie monumentală în Copou la precedenta descindere, acum și-a luat revanșa. A tras să rupă plasa! Gol în minutul 2. Doar că entuziasmul s-a risipit foarte repede.

3 goluria adunat Selmani în cinci etape în startul sezonului

Ieșenii s-au trezit din pumni și au atacat furibund. Ce răsplată!

Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
+8 FOTO

A urmat un iureș la poarta lui Dinamo! Care s-a materializat cu supergolul lui Bordeianu (13). Un trasor cu stângul de pe la 30 de metri. Golubovici are și scuza că mingea a fost deviată de Gnahore, a văzut-o abia în plasă. Până la această reușită de excepție, moldovenii au avut câteva incursiuni periculoase, punând o presiune teribilă mai ales la cornere.

Situația s-a schimbat, "câinii" resimțeau o stare de disconfort. Mai ales că și Abdallah s-a rupt, n-a stat mai mult de opt minute pe gazon. Ieșenii au prins curaj și au iuțit ritmul, sperând să fructifice momentul prielnic. Dinamo a fost sub presiune! Gazdele au vrut să fie șmechere, cum le-a cerut Tony, au tras din toate pozițiile.

7.357 de spectatoriau asistat la meci, dintre care 832 de fani dinamoviști, cifră oficială

Cel mai bun atac din Superliga a rămas fără atacanți!

Abdallah și Politic s-au accidentat în Iași - Dinamo, foto: captură de ecran Prima Sport
Abdallah și Politic s-au accidentat în Iași - Dinamo, foto: captură de ecran Prima Sport
Abdallah și Politic s-au accidentat în Iași - Dinamo, foto: captură de ecran Prima Sport
Abdallah și Politic s-au accidentat în Iași - Dinamo, foto: captură de ecran Prima Sport
Abdallah și Politic s-au accidentat în Iași - Dinamo, foto: captură de ecran Prima Sport
+23 FOTO

Dinamo și-a revenit, treptat. Cîrjan l-a servit impecabil pe Politic, acesta și-a făcut balonul cum îi place lui mai mult, ca să șuteze din centru, dar Jesus Fernandez (22) a avut o paradă de excepție. Spaniolul trecut pe la Real Madrid a fost în diverse etape ale aventurii sale în Superliga un obstacol greu de trecut în fața "câinilor".

Mai grav pentru Dinamo este că l-a pierdut prematur și pe Politic după Abdallah. Căpitanul roș-albilor n-a prins jumătate de ceas pe teren, n-a mai putut continua după o intrare mai tare a unui adversar. Spre deosebire de situația lui Hakim, care a ieșit agonizând, la Politic dinamoviștii nu au vrut să-și asume riscuri și mai mari. Oricum, ieșenii au intrat agresiv, au fost polițe de plătit și după accidentarea teribilă a lui Luca Mihai la ultimul meci direct.

Deja doi dintre membrii celui mai eficient atac al momentul din Superliga erau ieșiți din uz! Iar Dinamo a șchiopătat, mai ales că un al treilea om important al primului „11”, Milanov, nici nu a făcut deplasarea la Iași din cauza unei răceli puternice.

Dinamo readusă la viață de un tontogol

Dinamo fără acești trei jucători și cu alde Bordușanu, Bani și Neagu e o echipă de pluton. Cum este fotbalul, incredibil! Samayoa (45Ă5) a încheiat ca erou repriza după acea greșeală din start. La capătul mai multor șicane cu Boateng, Samayoa a scăpat din marcajul fundașului advers și a reluat ca un veritabil vârf.

Poli a întors rezultatul după ce a început de la 0-1! Fix înaintea pauzei. Defensiva roș-albilor a fost penibilă la această fază.

Dinamo nu mai avea ce face, a trecut în ofensivă încă de la începutul reprizei secunde. Și, din nou, a fost premiată. "Câinii" nu știu să se apere, dar pun presiune și primesc recompense în atac. Fundașii Iașiului Samayoa - Todoroski au fost cel mai mare dușman al porții lui Fernandez.

La capătul unei acțiuni ofensive extinse, Dinamo a egalat: Sivis a centrat spre zona unde era Neagu, iar Todoroski (57) a lovit ireal de prost balonul și și-a dat autogol.

Au dat-o la pace abia spre final

A urmat un fotbal aprig. Chiar dacă au fost și greșeli cu duiumul. Dar a fost luptă, nicio echipă nu a arătat ca s-ar mulțumi cu un egal. Sau s-ar mulțumi ca ultimă variantă.

Bordușanu (75) a avut o poziție bună, prea bună. Dar a nimerit doar bara! Deși a avut timp să-și facă mingea cum se poate mai bine. Selmani (79) s-a descurcat bine, în sensul să scape din marcaj, doar că n-a mai avut suflu și a tras telefonat.

Au fost niște preluări jenante pentru nivelul primei divizii, cu toată munca depusă de jucători. S-a terminat 2-2, cu jucătorii epuizați, dar aproape de o încăierare de "cocoși". Dinamo scoate un punct, dar a fost plătit scump, cu accidentări, în perspectiva derby-ului cu Rapid!

FINAL » Poli Iași - Dinamo 2-2

  • Au marcat Mihai Bordeianu 13, N. Samayoa 45+4 / Astrit Selmani 3 (penalty), Todoroski 57 (autogol)
  • Abdallah și Politic au ieșit accidentați în primele 30 de minute.
  • Click AICI pentru live și statistici
  • 7357 au asistat la meci (cifră oficială)

FOTO. Todor Todoroski, autogol de cascadorii râsului în Iași - Dinamo

Autogolul lui Todoroski, foto: captură de ecran Prima Sport
Autogolul lui Todoroski, foto: captură de ecran Prima Sport
Autogolul lui Todoroski, foto: captură de ecran Prima Sport
Autogolul lui Todoroski, foto: captură de ecran Prima Sport
Autogolul lui Todoroski, foto: captură de ecran Prima Sport
+2 FOTO

În minutul 57, Dinamo a egalat la 2 în Copou. Fundașul macedonean Todor Todoroski (25 de ani) a înscris în propria poartă după centrarea lui Maxime Sivis (26 de ani).

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Poli Iași - Dinamo

Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
Poli Iași - Dinamo, foto: Ovidiu Minea
+8 FOTO

Poli Iași - Dinamo, echipe de start:

Poli Iași (4-1-4-1): Fernandez - Atanaskoski, Todoroski, Samayoa, Claudio Silva - Gouet - Gheorghiță, Bordeianu, A. Roman, Tailson - Kamberi
Rezerve: Niga, Tănasă, R. Ispas, F. Ilie, Guilherme Santos, Stefanovici, V. Gheorghe, L. Mihai, Miskovic, Harrison, G. Teixeira, D. Popa
Absenți: Marchioni, Teixeira (accidentați)
Antrenor Tony da Silva

Dinamo (4-3-3): Golubovic - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Bordușanu, Cîrjan, Gnahore - Abdallah, Selmani, Politic
Rezerve: Roșca, Pașcalău, Licsandru, P. Neagu, Bani, Patriche, A. Irimia, Rotund, Amzăr, Florescu, C. Costin
Absenți: -
Antrenor Zeljko Kopic

Stadion „Emil Alexandrescu”
Arbitru Sebastian Colțescu. Asistenți Vasile Marinescu (ambii din București), George Duță (Bacău)
Arbitru VAR Iulian Călin (Ștefănești). Asistent VAR Ovidiu Artene (Vaslui)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Special
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Cristi Borcea a vorbit în premieră despre tranzacția deceniului: „Șucu a pus tot pe 17, ca la ruletă!” » Avertisment pentru noul patron de la Genoa: „Dacă nu va fi așa, Doamne ferește!”
Superliga
Cristi Borcea a vorbit în premieră despre tranzacția deceniului: „Șucu a pus tot pe 17, ca la ruletă!” » Avertisment pentru noul patron de la Genoa: „Dacă nu va fi așa, Doamne ferește!”
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”
Superliga
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”

Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”


Comentarii (92)
RandyJJ
RandyJJ  •  16 August 2024, 14:21
Postat de c0ncret pe 13 August 2024, 15:21

Palmares negativ ai tu cu logica, randumb.

ha ha ha. pai chiar aveti palamres negativ cu ei,eu ce sa iti fac? ha ha ha

Stelistconvins
Stelistconvins  •  14 August 2024, 22:54

Corect...In limba romana echipa miliției s-a făcut de rîs in ultimele cinci sezoane.

John.Wick
John.Wick  •  14 August 2024, 21:12
Postat de c0ncret pe 13 August 2024, 15:15

Nu-s nicaieri. :)) Aceeasi patologie ca si randumb. Zmei in realitati paralele conturate pe gsp, zerouri in real life. Sunteti expirati, baietei. Nu mai plictisiti lumea. :))

zice unu care-și pune zero în nickname. Pune-ți bă 0.00000000000001, dacă te crezi deștept și nu te strigă toată lumea neica-nimeni :)))

Vezi toate comentariile (92)
Comentează