Articol de Cristian Lapa - Publicat joi, 25 noiembrie 2010 00:00
Antrenorul Viorel Hizo nu mai acceptă paşi greşiţi şi le cere jucătorilor să cîştige ultima întîlnire din turul de campionat, cu Pandurii. Tehnicianul consideră votal un succes, care ar putea aduce formaţia vasluiană pe podiumul Ligii 1.
“Este un meci important şi o etapă importantă pentru noi fiindcă vrem să legăm două victorii. Sînt cîteva întîlniri în partea superioară a clasamentului care pot stabili anumite ierarhii la finalul turului. Sper să obţinem cele trei puncte. Băieţii au muncit mult în această săptămînă. Sperăm să trecem şi peste accidentări, iar cu jucătorii pe care îi avem să facem faţă acestui final de tur”, a spus Hizo.
Tehnicianul Vasluiului rămîne precaut şi consideră că Pandurii, cu Grigoraş pe bancă, se află în revenire de formă. “Pandurii au o singură înfrîngere, cu Steaua, de cînd a fost instalat Grigoraş. Au obţinut 11 puncte şi au un parcurs bun, cu un joc foarte bun. La Rapid au pus multe probleme şi în mod normal puteau să cîştige acel joc”.
De altfel, Hizo are numai cuvinte laudative la adresa adversarului de vineri, din ultima etapă a turului de campionat. “Jocul acesta cu Pandurii este cel mai greu, fiindcă este primul. O echipă care joacă foarte bine, are jucători cu experienţă în prima ligă. Este o echipă care trebuie să o iei în seamă. Dacă nu eşti atent, poţi avea surprize”, a subliniat Dulăul.
Partida FC Vaslui-Pandurii va fi arbitrată de Adrian Comănescu.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora