Articol de Cristian Lapa - Publicat miercuri, 29 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 ianuarie 2014 10:12
Conducerea formaţiei FC Vaslui declară că polonezul Jakub Wilk este aşteptat să se alăture echipei la jumătatea lunii februarie.
Presa poloneză anunţă că Jakub Wilk a devenit liber de contract, reziliindu-şi pe cale amiabilă înţelegerea cu FC Vaslui.
Mijlocaşul, adus vara trecută la echipa galben-verde, negociază deja cu alte echipe, însă vasluienii îl avertizează că riscă suspendarea, dacă nu vine la discuţii cu conducerea clubului: "Nu există nici o reziliere de contract. Am primit de la jucător doar o hîrtie, prin care ni s-a cerut să-l învoim pentru a se opera la umăr acasă, urmând a reveni în pregătirile echipei la jumătatea lunii februarie. Îl aşteptăm la discuţii şi vedem ce se poate face. Deocamdată, Wilk este jucătorul Vasluiului, a declarat Dragoş Iftime”, preşedintele FC Vaslui.
Jakub Wilk a evoluat în acest sezon în 13 meciuri, în care a marcat un singur gol.