Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat sambata, 26 martie 2022 22:40 / Actualizat sambata, 26 martie 2022 22:49
Noul Giulești a fost inaugurat azi. Daniel Niculae, președintele Rapidului, a oferit declarații la finalul amicalului cu Poli Timișoara, câștigat de nou-promovată cu 1-0.
Niculae a scos în evidență munca depusă de organizatori pentru acest eveniment început la ora 15:00.
VIDEO / Daniel Niculae, președinte Rapid: „Inaugurarea a fost organizată pe repede înainte”
„Noi suntem peste tot acasă, dar acasă rămâne acasă. Avem un stadion frumos, mai sunt doar câteva detalii mici de pus la punct. A fost o muncă titanică în organizarea acestui eveniment, totul pe repede înainte.
Vreau să le mulțumesc tuturor, de la primul la ultimul suporter, de la primul până la ultimul angajat al clubului, și vouă, presei. Evenimentul nu a fost pentru meciul amical, nu a fost pentru concerte, nu a fost pentru noi, ci pentru inaugurarea stadionului, el a fost one-man-show.
Chiar dacă ne-am lungit foarte mult, cred că lumea nu s-a plictisit. De două săptămâni dorm doar 4 ore, sunt și răcit, dar satisfacția este mare. Am organizat un eveniment care a scos în evidență noul Giulești”, a declarat Niculae.
Rapidul trebuie să redevină iar o echipă puternică. Vom avea un centru de copii și juniori cum puține echipe au, acolo trebuie să fie fabrica noastră. Trebuie să găsim o simbioză între jucători cu experiență și tineri crescuți de noi. Rapid obligă tot timpul. Lucrurile făcute cu cap ne vor duce acolo unde ne dorim cu toții Publicul giuleștean e numărul 1 din România și te împinge de la spate
Daniel Niculae, președinte Rapid
VIDEO / Prima seară în noul Giulești, văzută de sus » Imagini impresionante obținute de GSP
FOTO / Imagini de la inaugurarea stadionului din Giulești
Mai multe știri despre Rapid:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”