Articol de GSP - Publicat joi, 16 ianuarie 2020 10:47
Ioan Becali a anunțat în această dimineață că Denis Ciobotariu (21 de ani) și Alexandru Chipciu (30 de ani) vor semna cu CFR Cluj în cursul zilei.
Ambele mutări au fost intermediate de firma de impresariat a lui Ioan Becali, condusă în prezent de Dragoș Sîrbu, mâna dreaptă a lui „Giovanni”.
„Chipciu a avut ofertă din Turcia, dar, după câte mi-a spus el, turcii au fost neserioși. Apoi, a venit ridicarea interdicției CFR-ului de a transfera și imediat Dragoș Sîrbu a fost contactat de cei de acolo. Azi va semna și Denis Ciobotariu. Vor semna amândoi. Ciobotariu e mulțumit de contractul pe care-l semnează.
Chipciu s-a comportat ireproșabil la Anderlecht. Cei de acolo i-ar fi prelungit contractul, dar Alexandru are nevoie de liniște, are copii. Merge la o echipă unde a fost extrem de dorit. Și el va primi un contract foarte bun.
Dinamo vinde tot pentru că are nevoie de bani, să vedem cine va mai oferi ceva de acum încolo. N-am eu treabă cu suporterii dinamoviști. Mă doare inima, mă doare sufletul pentru ce se întâmplă la Dinamo”, a declarat Ioan Becali, la TV Digi Sport.