Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 17 aprilie 2023 10:48 / Actualizat luni, 17 aprilie 2023 11:01
Alexandru Cîmpanu (22 de ani), Jovan Markovic (22) și Ante Roguljic (27), trei dintre restanțierii de la Universitatea Craiova, s-au „reabilitat” de Sărbători cu golurile înscrise Rapidului (3-1).
Universitatea Craiova a bifat împotriva Rapidului prima victorie din acest play-off. Un 3-1 conturat, într-adevăr, abia după ce arbitrul Radu Petrescu l-a eliminat pe Valentin Costache (min. 15), de la giuleșteni, dar o victorie venită la timp pentru a le reda oltenilor moralul în tentativa de a prinde cupele europene.
Programat chiar în ziua de Paști, meciul a fost „rezolvat” de trei dintre jucătorii lui CSU Craiova care în utimul timp au fost mai mereu sub așteptări.
Alexandru Cîmpanu, execuție magnifică pentru 1-1 în CSU Craiova - Rapid
Alexandru Câmpanu a egalat la unu cu un eurogol. Al doilea său gol consecutiv, după cel înscris runda trecută, la 2-3 cu Farul. O asemenea „explozie” așeaptă juveții de la „aripa” în vârstă de 22 de ani încă de la achiziționarea sa de la FC Botoșani, în octombrie 2020.
Antrenorul Eugen Neagoe a și punctat că „lui Câmpanu i-am spus şi după joc că trebuie să mai dea goluri ca să fiu mulţumit”.
Am arătat ca o familie, ca o echipă și sunt foarte bucuros că am luat cele trei puncte. Luăm meci cu meci. Etapa viitoare mergem la Sepsi cu gândul să câștigăm și la final vom vedea unde ne clasăm.
- Alexandru Câmpanu, extremă CSU Craiova
Jovan Markovic: „Podiumul e obiectivul”
Golul doi al oltenilor a fost opera copilului teribil Jovan Markovic. A 6-a sa reușită în actuala stagiune.
El a îndeplinit o formalitate, la șutul respins în lateral de portarul Horațiu Moldovan, însă, pentru un „vârf”, este „serotonina” de care are nevoie pentru a funcționa normal. Markovic nu mai punctase din 18 martie, de la 1-1 cu FCSB, pe Arena Națională.
„Podiumul e obiectivul, dar la final se trage linie și vedem unde ne aflăm. E un Paște fericit și pentru suporteri și pentru noi”, a comentat el la final.
Eu tot timpul încerc să-mi fac treaba, chiar dacă sunt rezervă sau titular, vreau să marchez și să-mi ajut echipa. Am muncit, am ratat foarte mult. A părut un meci ușor, dar a fost foarte greu.
- Jovan Markovic, atacant CSU Craiova
Ante Roguljic, primul gol pentru Craiova în sezonul 2022/2023
Ante Roguljic a „închis” tabela pe „Ion Oblemenco”, servit de Andrei Ivan. Încă o execuție ce arată potențialul pe care-l posedă acest mijlocaș croat, însă pe care nu-l exploatează așa cum ar trebui.
De cele mai multe ori, când vine de pe bancă, Roguljic reușește evoluții ok. Ca și duminică. Iar când în sfârșit e trimis în primul unsprezece, de multe ori dezamăgește. Golul înscris Rapidului este primul în Superliga 2022/2023, în 22 de apariții!
Citește și:
Golazo pe „Ion Oblemenco” » Cîmpanu nu i-a dat nicio șansă lui Moldovan