Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 martie 2017 09:20
Gigi Becali a încercat de mai multe ori să transfere jucători de la CSU Craiova, dar nu a avut succes.
Patronul Stelei l-a dorit de mai multe ori pe Nicușor Bancu, dar nu a ajuns la un acord cu CSU Craiova. Acum, mijlocașul de 24 de ani a declarat că în cazul în care Steaua s-ar interesa de el, ar refuza din start oferta.
"Nu aș pleca niciodată la Steaua. Nu cred că aș putea să mă simt acolo cum mă simt la Craiova. Dacă ar fi să plec de la Craiova, aș pleca doar afară", a mărturisit fotbalistul născut în Slatina, în timpul unui tir de întrebări lansat de suporterii Craiovei pe facebook.
600.000 €este cota lui Bancu, potrivit transfermarkt.de
În acest sezon, Bancu a jucat 28 de meciuri și a marcat 3 goluri.