Articol de GSP - Publicat marti, 28 aprilie 2009 00:00
Doar aproximativ 70 din cluburile afiliate la Federaţia Română de Fotbal au trimis nominalizările pentru funcţia de preşedinte al CCA, singurul nume nou fiind cel al lui Cornel Sorescu, actualul conducător al AJF Argeş, a declarat secretarul general al FRF, Adalbart Kassai.
"Până luni seară, când era termenul limită, au trimis formularele doar vreo 70 de cluburi din cele 140 afiliate, dar nu a ieşit niciun candidat în evidenţă cu un număr mare de voturi, nu a făcut niciunul diferenţa. A mai apărut doar numele lui Cornel Sorescu, care a fost propus de mai multe cluburi. În rest, mai sunt Crăciunescu, Huzu, Vasile Avram şi Dan Lăzărescu, ultimul chiar a fost azi dimineaţă la FRF pentru a-şi depune CV-ul pentru că pe restul îi ştim fiindcă au mai lucrat la CCA multă vreme", a spus Kassai.
Oficialul FRF a anunţat că numele celor cinci vor fi luate în calcul la şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv, atunci când va fi numit noul preşedinte al CCA. "Numele celor cinci vor intra miercuri în Comitetul Executiv, când se va hotărî cine va fi preşedinte", a menţionat acesta.
Federaţia Română de Fotbal a trimis săptămâna trecută formulare către toate cluburile din primele trei eşaloane în care le cerea să sugereze ce preşedinte doresc la Comisia Centrală a Arbitrilor, ca urmare a demisiilor lui Gheorghe Constantin, Marcel Lică şi Nicolae Grigorescu.
sursa: NewsIn