Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 16 mai 2022 10:26 / Actualizat luni, 16 mai 2022 10:34
Universitatea Craiova intenționează să încheie colaborarea cu 5 jucători. Este vorba despre Antoine Conte, Alexandru Mateiu, Ovidiu Bic, Ionuț Vână și Mihai Căpățână, care au dezamăgit în acest sezon.
Rămasă cu un singur obiectiv în 2021-2022, asigurarea locului de Conference League, Universitatea se pregătește de primenirea lotului. Până ce va demara campania de achiziții, pe care o va coordona președintele executiv Sorin Cârțu, și nu finanțatorul Mihai Rotaru, ca până acum, clubul intenționează să scape de câțiva jucători care n-au dat satisfacție.
Din informațiile Gazetei, ar fi vorba despre fundașul Antoine Conte și despre mijlocașii Ionuț Vână, Alexandru Mateiu, Mihai Căpățână și Ovidiu Bic.
Cum arată lista neagră de la Universitatea Craiova: Mateiu e singurul titular OUT
Oficialii grupării din Bănie n-au dorit să comenteze în niciun fel, însă prezența celor cinci pe „lista neagră" pare cât se poate de logică. În ierarhia internă a indexului InStat, cu excepția lui Mateiu, toții sunt în afara primului 11:
Jucător | Nr. meciuri | Index InStat |
9. Mateiu | 26 | 226 |
15. Conte | 14 | 220 |
18. Căpățână | 20 | 216 |
23. Bic | 15 | 209 |
25. Vână | 21 | 208 |
Alexandru Mateiu, 32 de ani, este cel mai vechi om din lot, cu 8 sezoane la activ, și a ajuns la final de angajament. Tendința oricum era spre o despărțire, după cum a evoluat situația lui în 2021-2022. În septembrie trecut, la 0-1 cu CFR, în Gruia, Alex a avut o contră cu antrenorul Laurențiu Reghecampf, care l-a scos din lot.
Apoi a suferit și o fisură de metatarsian, urmată de o pauză foarte lungă, până la duelul cu Rapid, din 22 ianuarie. Revenit pe gazon, Alex a început să primească minute, însă, în ierarhia lui Reghe, în condiții normale este doar a treia opțiune la mijlocași defensivi, după Vladimir Screciu și Alexandru Crețu.
Antoine Conte, 28 de ani, a venit în Bănie în iunie anul trecut, de la Beitar Ierusalim, recomandat de faptul că a crescut la PSG și că poate juca atât fundaș dreapta, cât și central. Însă de-a lungul sezonului, apărătorul francez a stat mai mult pe la infirmerie, cu diverse probleme de sănătate, inclusiv recidive ale unor leziuni mai vechi. Iar când a jucat - 14 apariții la Universitatea, în toate competițiile stagiunii în curs - n-a reușit să convingă.
Mihai Căpățână este la Craiova de pe vremea lui Cristiano Bergodi, care l-a adus de la Voluntari în octombrie 2020. Problema? Foarte bun la ilfoveni, chiar căpitanul lor, Căpățână a ajuns unul dintre cei mulți în Bănie. Nici sub Bergodi, nici sub comanda antrenorilor care i-au urmat pe bancă n-a reușit să răzbată decât rar în primul 11. Reghecampf l-a folosit pe mai multe posturi, mijlocaș central sau la închidere, fundaș dreapta sau stânga. Niciodată n-a ieșit din tiparele jucătorului mediocru.
Revenit în ianuarie de la Kiryat Shmona, unde fusese împrumutat în august 2021, Ovidiu Bic a trebuit să se pună la punct cu pregătirea, înainte de a intra în vederile lui Reghe. Chiar și așa, mijlocașul în vârstă de 28 de ani n-a rupt gura târgului. Practic, a ieșit cu adevărat în evidență o singură dată, la 2-0 cu FCSB pe Arena Națională, când a închis tabela cu o execuție de senzație, la vinclu.
Ionuț Vână a ajuns la Craiova de la FCSB, în iulie 2021, la schimb cu Ivan Mamut. Speranța într-un restart al carierei a murit însă destul de repede. „Decarul" n-a dat satisfacție niciun moment, iar în ultimul timp face aproape mereu „naveta" între banca de rezerve și tribună. Bilanțul său? Un gol cu FC Voluntari, altul contra Clinceniului, zero pase decisive, tocmai pe poziția a 25-a în ierarhia internă a indexului InStat!
29 maie data meciului decisiv pentru Conference League, pe care Universitatea îl va susține împotriva câștigătoarei barajului dintre locurile 1 și 2 în play-out