Articol de GSP - Publicat marti, 14 septembrie 2021 12:00 / Actualizat marti, 14 septembrie 2021 12:11
LPF a alcătuit cea mai bună echipă a etapei cu numărul 8 din Liga 1.
La capătul rundei #8 din Liga 1, încheiată aseară cu meciul dintre CSU Craiova și Sepsi OSK, terminat la egalitate, scor 1-1, Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat cum arată echipa ideală a etapei.
Rezultatele etapei 8 din Liga 1, AICI!
Cei mai mulți jucători îi dă FCSB, 4, după victoria la scor din meciul cu Dinamo. Aceasta este urmată de Farul Constanța, care dă 2 fotbaliști. CSU Craiova, Rapid sau Sepsi au și ele câte un reprezentant.
Echipa etapei #8 din Liga 1, alături de explicațiile oferite de Ligă pentru respectivele alegeri:
PORTAR:
Roland Niczuly (Sepsi OSK / 25 de ani) - A avut patru intervenţii decisive, printre care şi un penalty apărat, salvând astfel un punct pentru covăsneni.
FUNDAŞI:
Damien Dussaut (Farul / 26 de ani) - A pasat decisiv la două dintre golurile reuşite de Farul. Prinde pentru prima oară echipa etapei în sezonul curent.
Andrei George Miron (FCSB / 27 de ani) - Aflat în premieră în postura de căpitan, şi-a condus echipa spre cea mai clară victorie reuşită de roş-albaştri în „Clasicul României”.
Paulo Vinicius (FCSB / 37 ani) - Veteranul din defensiva bucureştenilor a înscris pentru a 13-a oară cu capul în principala competiţie internă.
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova / 28 de ani) - A urcat des în atac, una dintre aceste faze ofensive încheindu-se cu pasa decisivă pentru Gustavo.
MIJLOCAŞI:
Cristian Costin (FC Voluntari / 23 de ani) - A pasat decisiv pentru reuşita lui Vadim Raţă, apoi a marcat golul care le-a adus ilfovenilor prima victorie în deplasare din acest sezon.
Alexandru Albu (Rapid / 28 de ani) - A fost cel mai bun jucător de pe teren în cel de-al 65-lea episod al derby-ului UTA - Rapid pe prima scenă. Prin dubla reuşită în poarta arădenilor, mijlocaşul giuleştenilor a ajuns la 10 goluri în Liga 1.
Darius Olaru (FCSB / 23 de ani) - A contribuit decisiv la trei dintre cele șase goluri marcate de colegii săi. Este un mijlocaş cu un potenţial mare de creştere valorică.
Hervin Ongenda (FC Botoşani / 26 de ani) - A avut o nouă prestaţie încântătoare. A ajuns la două goluri şi două pase decisive în campionatul actual.
ATACANŢI:
Jefte Betancor (Farul / 28 de ani) - A marcat de trei ori, dovedind şi în acest meci că este în mare formă. Conduce clasamentul golgheterilor cu șapte goluri.
Claudiu Keșeru (FCSB / 34 de ani) - Şi-a făcut simţită revenirea în Liga 1 cu o evoluţie entuziasmantă în derby, meci în care a marcat direct din lovitură liberă şi a oferit o pasă decisivă.
ANTRENORUL ETAPEI:
Edward Iordănescu (FCSB / 43 de ani - FOTO) - Crescut în spiritul rivalităţii dintre cele două mari echipe, a pregătit excelent derby-ul, reuşind cea mai clară victorie din cariera sa de antrenor în Liga 1.
Citește alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Edi Iordănescu și-a betonat angajamentul cu FCSB! Cum arată clauzele anti-Becali
Fotbalistul propus de Gheorghe Hagi la „națională”: „Avea probleme fizice, nu mentale”