FOTBAL  »  Superliga  »  SPECIAL

CORESPONDENȚĂ GSP DIN ANTALYA „Tot ce făceam era să plâng alături de soție” » Dialog emoționant cu Luis Phelipe, brazilianul luat de FCSB. Renăscut după depresie, la un pas să-i fie amputat piciorul + Lacrimi când a văzut surpriza pregătită de GSP

Luis Phelipe, surprins într-un moment în care s-a emoționat / FOTO: Ionuț Iordache (GSP) +39   FOTO
Luis Phelipe, surprins într-un moment în care s-a emoționat / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 00:02 / Actualizat marti, 16 ianuarie 2024 00:03

Incursiune de 30 de minute prin lumea, concepțiile și insecuritățile lui Luis Phelipe, brazilianul cumpărat iarna aceasta de FCSB ♦ Tată la 22 de ani, posesorul unor povești intrigante și zguduitoare deopotrivă, sud-americanul s-a deschis în dialogul purtat în exclusivitate cu Gazeta Sporturilor în Antalya ♦ Descoperiți-l pe omul de dincolo de aparențele de la TV, emotiv, sensibil, dar pregătit să ia întreaga lume-n piept pentru a proteja ce-i aparține.

Tânărul cu o constituție atletică, „fabricat” în favelele din Santos, ascunde o suită de momente răscolitoare în spatele zâmbetului timid cu care întâmpină întrebările legate de copilărie, carieră, familie.

Numai ultimul an a însemnat, în plan profesional, un labirint confuz, o călătorie fără o destinație precisă: brazilianul a povestit cum începutul lui 2023 l-a găsit adâncit în depresie și deznădejde, pe punctul de a renunța la fotbal! 

„Tot ce făceam era să merg în cameră și să plâng cu soția mea”, rememorează Luis clipele în care ușile de la Botafogo i se închideau una câte una, în timp ce gândurile retragerii își făceau culcuș în mintea sa. 

Dialog emoționant cu Luis Phelipe, brazilianul cu suflet mare luat de FCSB

Era doar apogeul unor ani de calvar. Nu doar că nu-și găsise nicăieri locul, indiferent că a fost vorba de Austria sau Brazilia de acasă, dar Phelipe trecuse deja printr-o cumpănă majoră în 2021, când, din cauza unei infecții netratate la timp, doctorii i-au spus că a riscat să-i fie amputat piciorul!

Peste tot și toate, brazilianul care nu se desparte de Biblie în cantonament a trecut cu ajutorul soției. Iubita din adolescență, punctul de sprijin, întotdeauna lângă el pentru a-i da un restart. Reacția înduioșătoare a fotbalistului, în momentul în care GSP a rugat-o pe soția sa să înregistreze un mesaj pentru Luis, spune totul despre relația celor doi

„Anul trecut eram în depresie, acum zâmbesc”, concluzionează Luis Phelipe, împăcat, în timpul interviului. Ieri a marcat primul gol pentru FCSB. Cine știe ce poate urma?

Abia transferat, Luis Phelipe vrea laurii: „Am venit aici să fiu campion!”

- Luis, te-aș întreba întâi de toate: cum decurge cantonamentul? 
- E foarte greu, la fel cum se întâmplă mereu în presezon, dar e normal să fie așa după Sărbători. Trebuie să tragem din greu, de câte două ori pe zi, dar perioada aceasta e importantă pentru fiecare, avem nevoie să intrăm în formă cât mai repede. Într-o săptămână ne așteaptă un meci foarte important acasă.

- Ai început să te împrietenești cu noii tăi colegi, să te obișnuiești cu stilul lor? 
- Da, mă adaptez, trebuie să o fac! E un mediu nou, sunt alți coechipieri, dar simt că pe teren toată lumea mă ajută să mă adaptez cât mai repede, ceea e important pentru mine, mă simt deja ca acasă.

Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+34 FOTO

- Cum vezi șansele echipei tale de a câștiga campionatul? Sunteți într-o poziție foarte bună în acest moment
- Da, suntem pe primul loc, dar nu putem spune nimic până când campionatul nu ajunge la final, fiindcă lucrurile se schimbă repede în fotbal. Sper, bineînțeles, deoarece am venit aici să fiu campion! Mai avem 20 de meciuri, avem de muncit în continuare pentru a câștiga meciurile și a deveni campioni.

- Spuneai la prima conferință de presă că ești foarte, foarte surprins că ai ajuns la FCSB. 
- Da, sunt surprins, fiindcă sunt în România abia de 6-7 luni. Bineînțeles că sunt așa, fiindcă e vorba de FCSB, e cea mai mare echipă din România. Poli Iași m-a ajutat să fac o treabă bună, acum sunt aici, mă bucur foarte mult să-i am alături pe noii mei colegi, sunt foarte fericit.

Luis Phelipe: „Nu aveam responsabilități, jucam fotbal pe stradă de dimineața până seara”

- Care e prima ta amintire din copilărie legată de fotbal? 
- Jucam pe stradă cu prietenii mei, nu aveam responsabilități la vârstele acelea, la 10 ani, la 11 ani. Plecam de acasă dimineața, la 10:00, și mă mai întorceam abia seara la 22:00, făceam duș și mă culcam (râde cu poftă). Sunt amintiri frumoase, dar timpul zboară.

- Care era visul copilăriei în ceea ce privește fotbalul? 
- Visam să ajung să joc în Champions League. Cine știe?, dacă voi face treabă bună aici, poate într-o zi voi ajunge să joc la Barcelona, la Real Madrid. Nu e imposibil, depinde doar de mine, bineînțeles.

Sincer cu el însuși, Luis Phelipe recunoaște: „Slăbiciunea mea? Nu sunt foarte puternic”

- Care crezi că sunt punctele tale forte, dar și părțile mai puțin bune? 
- Sunt bun în duelurile unu la unu, consider că sunt bun la finalizare, sunt un jucător rapid, driblez. Cred că pot să-mi ajut colegii cu aceste caracteristici, sper să reușesc să înscriu, să ofer assist-uri. Sunt brazilian, deci trebuie să vin cu ceva diferit.

- Și slăbiciuni? 
- Probabil că fizicul meu. Am un corp adecvat, dar nu sunt atât de puternic. Însă lucrez din greu la acest capitol, lucrez zi de zi cu Tommy (n.r. - Neubert). Trebuie să o fac! Într-un loc cum e fotbalul din România, n-am încotro, întâlnesc jucători puternici, în formă. Trebuie să lucrez pentru a fi din ce în ce mai puternic.

- L-ai menționat pe Thomas Neubert, ce impresie ți-ai facut, care-i părerea ta despre el? 
- E o persoană foarte bună. Când am venit aici, mi-a scris: «Luis, acesta e programul de pregătire, acestea sunt antrenamentele». E un om important pentru noi. Antrenamentele sunt grele! (râde). Toată lumea spune după antrenamentele cu el: «Sunt mort, sunt obosit», dar fiecare jucător de aici e mândru de munca lui, toți știm cât de important e el pentru noi.

Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+20 FOTO

Convocarea la naționala U20, cea mai dragă amintire a lui Luis Phelipe

- Ce jucător apreciezi cel mai mult din fotbalul internațional? 
- Pentru mine e Neymar, normal, îl consider un jucător excepțional. Are toate calitățile pentru a fi cel mai bun. Acum nu știu, fiindcă are și el 31 de ani deja. Da, poate că în afara terenului nu se pot spune cele mai bune lucruri despre el, dar pentru mine, pentru generația mea, e cel mai bun jucător din lume. E idolul meu din fotbal.

- Care-i cel mai frumos moment pe care l-ai experimentat în fotbal? 
- Cred că atunci când am mers la naționala U20, în 2019. Jucam la Salzburg și a fost prima mea convocare la echipa națională, am fost atât de fericit! Toată lumea știe cât de dificil este, fiindcă în Brazilia sunt doar staruri, jucători de top. Când mi-am văzut numele pe listă, mi-am spus: «Wow, sunt și eu aici!». Pentru mine a fost o realizare deosebită, mi-a plăcut foarte mult ipostaza.

- Ce sentimente te-au încercat atunci? 
- Am fost foarte emoționat, știi? Era prima oară. Când am văzut tricoul acela galben, care-i tradiție la noi în țară, cum să nu fiu emoționat?! Când am pus tricoul ăla pe mine și am atins mingea pentru prima oară, mi-am spus: «OK, sunt aici, acum trebuie să mă relaxez și să mă bucur de moment!». A fost un sentiment foarte plăcut.

- Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai avut până acum în carieră? 
- Cred că acum e cea mai mare provocare, fiindcă sunt la un club mare. Cred că e pentru prima oară când sunt la un club atât de important, e o echipă iubită, cu foarte mulți suporteri. Simt că sunt la un club mare prin prisma lucrurilor care se întâmplă aici zi de zi, sunt înconjurat de jucători mari, care merg la echipa națională.

Măcinat de depresie fiindcă nu juca: „Tot ce făceam era să merg în cameră și să plâng alături de soția mea”

- Și o dezamăgire experimentată în fotbal? 
- În 2023, anul trecut, când am mers la prima echipă a lui Botafogo. Am jucat un singur meci și am stat 3-4 luni doar antrenându-mă, nu am avut șansa de a juca.

- Din ce motiv? 
- Pentru că veneam de la echipa U23, trebuia să fac tranziția la prima echipă, iar antrenorul de la prima echipă a spus: «Nu, nu vreau pe nimeni de la U23, toată lumea afară!». Am stat trei luni antrenându-mă, nu aveam motivație, normal! Apoi am trecut printr-o perioadă de depresie... Iar apoi s-a ivit oportunitatea de a veni în România.

- Cum ai manageriat acea depresie? Ai vorbit cu cineva, cu un specialist, cu soția ta...? 
- Am vorbit cu soția mea, de fiecare dată. Ea e mâna mea dreaptă! Uneori, nu-și dădea seama ce se întâmplă, fiindcă în lumea aceasta a fotbalului înțelegi lucrurile doar dacă ești implicat acolo. Uneori, tot ceea ce făceam era să merg în cameră și să plâng împreună cu ea! Iar ea nu înțelegea uneori, mă întreba: «Luis, ce s-a întâmplat? Copilul tău e aici, avem nevoie de tine, fii puternic!». Ea e motivația mea!

- Observ cât de important e sportul acesta pentru tine, spui că uneori plângeai... 
- Da, dar fotbalul se schimbă rapid, știi? Anul trecut, pe vremea aceasta, eram acasă, în depresie, nu jucam, iar astăzi sunt aici, la acest club mare. Și asta în decurs de 8-9 luni... Lucrurile se schimbă rapid! Acum sunt fericit, mă bucur foarte mult pentru aceste momente. Anul trecut plângeam, acum zâmbesc!

Luis Phelipe s-a gândit să renunțe la fotbal: „I-am spus soției: «Baby, nu mai vreau să joc, mă opresc!»”

- Apropo, ai avut momente în care ai vrut să renunți la fotbal, să-ți închei cariera? 
- Da, da, da, bineînțeles! Chiar anul trecut, în 2023. Când eram la Botafogo, în timpul acestui proces, începând din ianuarie și până în martie-aprilie, i-am spus soției: «Baby, nu mai vreau să joc fotbal! Vreau să mă opresc, vreau să merg să muncesc, să merg la studii, la universitate...».

- Reacția ei care a fost? 
- Iar ea mi-a spus: «Nu, tu ai fost născut pentru asta, te-ai născut pentru a juca fotbal! Acum trei ani, jucai în echipa națională, de ce vrei să te oprești acum? Ai și un copil acum, avem nevoie de tine!». De asta am continuat, e vorba de familia mea, de soția mea... Mai am încă multe visuri de construit. Soția și copilul m-au încurajat tot timpul, de asta am continuat.

Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe
Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe
+20 FOTO

Aproape de dramă! Luis Phelipe a trecut printr-o cumpănă: „Dacă nu veneai azi la doctor, ți-am fi tăiat piciorul!”

- Ai avut și accidentări care să te tragă în jos în acești ani, probleme fizice? 
- Am avut, dar nu probleme fizice. Cred că în 2021 am avut o infecție la picior, a fost o infecție serioasă! Piciorul meu devenise foarte mare (n.r. - inflamat, gesticulează spre zona afectată). Am stat cu febră, apoi am mers la doctor, unde mi s-a spus: «Luis, dacă nu veneai astăzi, ar fi trebuit să-ți tăiem piciorul!». În ultima zi am mers! A trebuit să fac apoi o serie de teste, de investigații medicale zi de zi.

- Și bănuiesc că ai stat o mulțime de luni fără să joci. 
- Da. Dar soția a fost acolo, lângă mine, tot timpul.

Brazilianul, sigur pe calitățile lui: „Nu am un post favorit, joc pe multe poziții”

- Cum faci față presiunii în timpul meciurilor? Acum ești la o echipă mare, iar presiunea e la fel de mare
- E normal să fie presiune. Încerc să nu ascult cuvintele frumoase sau criticile pentru a nu-mi pierde concentrarea. Acesta e cel mai important lucru, să fiu concentrat pe teren.

- Care e poziția ta preferată? 
- Nu am un post favorit. Pot juca atacant, extremă, număr 10. Multe poziții.

- Care crezi că va fi contribuția ta la FCSB? 
- În primul rând, voi da 100% din ce pot. Vreau să îmi ajut echipa, să câștige campionatul cu ajutorul calităților mele.

- Ai nevoie să îmbunătățești ceva la tine ca fotbalist? 
- Da, cred că da. Trebuie să mă adaptez la FCSB. Eu sunt obișnuit să fac două-trei atingeri, să mă întorc, să driblez. Aici nu cred că o să mai am spații, trebuie să joc mai rapid. Şi trebuie să mai lucrez la sală cu Tommy.

Luis Phelipe, mesaj în portugheză pentru suporterii FCSB

- FCSB are cei mai mulţi suporteri în România. Ai un mesaj special pentru ei? 
- Pot să spun în portugheză? Voi da 100%, sunt foarte fericit să fiu aici, nu-mi va lipsi dorința, motivația de a învinge, veți vedea un Luis Phelipe foarte ambițios în a-și îndeplini obiectivul de a deveni campion.

- Care e cel mai bun jucător din Liga 1? 
- E clar. Coman. Nu am niciun dubiu, e foarte bun, excepțional!

- Ce sfat ai primit de la el? 
- Încă nu am avut timp de sfaturi, am vorbit un pic cu el, mai mult în timpul antrenamentelor. Sunt nou aici și am nevoie de timp pentru a construi relații cu colegii mei. Poate după o lună, o să reușesc să am o relație mai bună cu ei.

Luis Phelipe / foto: Cristi Preda
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe, la antrenamentele FCSB-ului / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+20 FOTO

Despre eșecul de la Salzburg: „Nu am jucat din cauza mentalității mele! Eu am fost de vină” + La dentist cu Haaland!

- Ai ajuns la 18 ani la Red Bull Salzburg. De ce crezi tu că nu ai reușit să prinzi niciun meci la echipa mare? 
- Eram foarte tânăr atunci, totul era nou pentru mine. Veneam din favela, nu aveam niște obiceiuri sănătoase sau o mentalitate bună. Nu am jucat din cauza mea. Poate nu mă pregăteam bine, nu eram într-o formă bună. Dar acum nu mai am această mentalitate.

- Contactul cu fotbalul european a fost dificil pentru tine. 
- Da, așa e. Dar acum e altceva, nu mai am aceste probleme.

- În aceeași perioadă, Erling Haaland juca și el pentru Red Bull. Te-ai întâlnit cu el? 
- Da, sigur. Țin minte că am fost cu el la dentist odată. Era de aceeași vârstă, e o persoană bună. Mă antrenam cu echipa mare, așa că am avut ocazia să văd ce fotbalist bun era.

Moment amuzant în interviul acordat Gazetei: „Cum se numea... Mămăligă, frate! E foarte bună!”

- Cum ai ajuns la Iași? 
- Am un prieten în Brazilia, Simão, care a jucat acum mulți ani la Botoșani. M-a sunat să îmi spună că are o ofertă pentru mine. Iar a doua zi am și semnat contractul.

- Știai ceva despre România atunci? 
- Nu, absolut nimic.

- Dar acum, după 6 luni, ce impresie ți-a făcut țara noastră
- Îmi place, e o țară bună pentru mine pentru că seamănă cu Brazilia. Și românii sunt carismatici, le place să vorbească, exact ca brazilienii. Acum o să mă mut la București, e un oraș mai mare decât Iași, o să văd cum va fi. Vreau să îmi aduc soția și copilul pentru că sunt importanți pentru mine.

- Despre mâncarea noastră ce poți să ne spui? Ai gustat-o, îți place? 
- Mâncarea? Cum se numește? Am mâncat o dată, dar nu știu cum se zice.

- Sarmale? Gogoși? 
- Nu, nu.

- Ciorbă? 
- Nu.

- Mămăligă? 
- Mămăligă, bravo! E foarte bună. Am mâncat o dată la Iași. Și soției mele i-a plăcut. E foarte bună.

- Cu smântână și brânză, nu? 
- Da, bravo!

Luis Phelipe, tată la 22 de ani: „Cel mai bun sentiment posibil!”

- Cum se simt soția ta și copilul tău în România? 
- Adaptarea a fost bună. Iarna a fost mai grea pentru ei. Dar acum sunt în Brazilia și sunt vreo 40 de grade, iar ea mă sună zilnic și îmi spune: „Luis, vreau să mă întorc în România că aici e ca în saună”.

- Dar știi că acum e foarte frig în România, nu? -
 - Da, dar mie așa îmi place. E vremea perfectă pentru mine.

- Cum te simți ca tată? Îți place acest rol? Mai ales că ești un tată foarte tânăr
- E cel mai bun sentiment posibil. M-a făcut mai responsabil, am un bebe care depinde de mine, trebuie să dau mereu 100% pentru el. Sunt tânăr, dar trebuie să fiu matur acum, ca și cum aș avea 35 de ani sau mai mult. Mă bucură că acum are un an și 5 luni și îi place să se joace cu mingea, a început să vorbească.

Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe
Soția lui Luis Phelipe, tablou de îndrăgostiți
Soția lui Luis Phelipe
+20 FOTO

- Am văzut pe contul de Instagram un video cu el jucându-se cu o minge și era foarte bun. 
- Da, e foarte bun. E stângaci. Primul lucru pe care îl face după ce se trezește e să ia mingea, o pune la piept și se bagă din nou în pat.

- E îndrăgostit de fotbal ca tatăl lui. 
- Da, total. Mai ales că și tatăl meu a jucat fotbal, la fel și frații mei, și bunicul. E o tradiție mare la noi în familie.

- Știi vreun fotbalist brazilian care a jucat în România? 
- Nu, cred că nu știu niciunul.

- Poate pe Wesley sau pe Eric de Oliveira? 
- Aaa, Eric de Oliveira, da!

- E acum în staff-ul de la Farul. 
- Da, așa e. M-am întâlnit cu el când am jucat cu Farul. Am și vorbit înainte și după meci. Îl urmăresc pe Instagram și am văzut acolo niște filmulețe cu el jucător. Îmi place stilul lui.

- E cel mai bun marcator străin din toate timpurile în Liga 1
- Da? A fost un jucător foarte bun.

- Dar l-ai bătut cu Poli Iași. 
- Da, da. (râde cu poftă)

Promisiunea lui Luis Phelipe: „Îmi fac tatuaj dacă iau titlul cu FCSB!”

- Am observat că ai multe tatuaje. Ai pe piept, pe umăr, pe gât… 
- Da, am multe. Am unul pe piept cu soția mea și unul important pe spate. Sunt trei lei, familia mea.

- Cei trei lei reprezintă familia ta? 
- Da, un leu mic e băiatul meu, iar ceilalți doi suntem eu și soția mea.

- Dacă vei câștiga titlul cu FCSB, îți vei face un tatuaj nou? 
- Sigur, 100%.

- O să ne amintim această promisiune
- Sigur.

- Câte tatuaje ai? Le ții socoteala? 
- Douăzeci, cred. Șaptesprezece-douăzeci, undeva pe acolo. Am pe mâini, pe picioare, peste tot. O grămadă de tatuaje.

În numele Domnului! Luis Phelipe nu se desparte de Biblie: „Citesc din ea în fiecare seară, înainte de culcare”

- Ai vreun ritual înainte de meciuri? 
- Nu, nimic special. Îmi iau Biblia cu mine, citesc ceva, e foarte important pentru mine să fiu cu Dumnezeu tot timpul.

- Am văzut că ai pus un story citind Biblia... Ești o persoană credincioasă? 
- Da. M-am născut creștin, mama și tata sunt creștini, la fel și frații mei. Cred că e important să am contact cu Dumnezeu pentru că știu că ne protejează pe mine și pe familia mea. Și trebuie să fiu recunoscător pentru asta. În fiecare seară, înainte de culcare, citesc din Biblie.

- Știi că și patronul lui FCSB este foarte credincios? 
- Da. Știu, este foarte credincios. Este și el creștin, nu?

Surpriza pregătită de reporterii GSP l-a emoționat până la lacrimi pe Luis Phelipe

Phelipe e un familist convins, a mărturisit că și-a adus familia la Iași și că soția și băiețelul său urmează să vină alături de el și în aventura de la București. 

Vremea rece din Capitală nu-i deranjează, din contră, fotbalistul dezvăluind că partenera preferă mai degrabă frigul din România decât „sauna” din Brazilia. Pănă una, alta, familia lui Luis se află perioada aceasta în țara natală.

Foarte sensibil când vine vorba de cei dragi, Phelipe s-a emoționat peste măsură când, la finalul interviului, reporterii Gazetei i-au arătat sud-americanului surpriza pusă la cale: un mesaj video transmis din partea soției, prin intermediul Gazetei, în care tânăra s-a filmat, preț de câteva zeci de secunde, alături de fiul lor, Artur. Conținutul mesajului l-a emoționat până la lacrimi pe noul jucător de la FCSB. 

Iată momentul în care Luis Phelipe nu-și mai poate stăpâni emoțiile:

Brazilianul i-a răspuns soției în aceeași notă: „Iubito, abia am ajuns aici, am fost foarte surprins, am plâns mult, vreau să-ți spun că faci parte din toată povestea asta, voi sunteți cele mai importante două persoane din viața mea. Vă iubesc mult, în curând o să fim împreună, vă pup, abia aștept să fim împreună”.

Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Luis Phelipe / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+34 FOTO

Vezi și alte noutăți din cantonamentele echipelor românești:

Alhassan - activ, Luis Phelipe - decisiv » Cum s-au mișcat noile transferuri de la FCSB la primul meci pentru roș-albaștri
FCSB
Alhassan - activ, Luis Phelipe - decisiv » Cum s-au mișcat noile transferuri de la FCSB la primul meci pentru roș-albaștri
La 8 ani de la venirea în România, străinul din Superligă a dat cărțile pe față: „Am avut un șoc când am ajuns aici. Nu-mi place mentalitatea!”
INTERVIU
La 8 ani de la venirea în România, străinul din Superligă a dat cărțile pe față: „Am avut un șoc când am ajuns aici. Nu-mi place mentalitatea!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (12)
concret
concret  •  16 Ianuarie 2024, 21:39
Postat de paiazze pe 16 Ianuarie 2024, 18:35

Vezi-ti, ba, concret, de viata ta, nu le mai da sfaturi altora. E nasol sa ai o obsesie, ia niste medicamente, du-te la psiholog, iesi la soare. Mori ca prostul de grija ciobanului... Ii dai cu gigimea, cu societatea din Ro(mania), dar de fapt tu tii cu alta echipa si nu suporti FCSB. Atat. Revolutionarule...

Hahahah, chiar ma amuz maxim cand vad ca am fani/follow-eri devotati ca tine care imi urmaresc toate postarile. E bine, mai ramai si tu cu cate ceva firmituri din spusele mele. Pai asta e adevarul bai prostea, popor de gigisti si pesedesti. Asta e societatea de la noi, dupa 34 de ani de la o asa zisa revolutie, prosti ca tine tin psd si pnl la putere. Si adora un fotbal de duzina, numit culmea ironiei, "Superliga", pentru ca ce crezi, tot prosti ca tine fac jocul caselor de pariuri care o duc bine de tot in Romanica. Da, nu suport fcsb pentru ca este un kitsch, un circ, o batjocura la adresa sportului, care nu ar trebui sa existe. Si orice om cu un minim de decenta are aceeasi parere.

paiazze
paiazze  •  16 Ianuarie 2024, 18:35
Postat de concret pe 15 Ianuarie 2024, 10:40

Phelipe tata, pari baiat bun, dar cand iti vei da seama de greseala fatala pe care ai facut-o semnand cu fc bekali, va fi prea tarziu. Practic, ti-ai incheiat cariera. Pacat de tine, puteai avea un viitor in sportul asta.

Vezi-ti, ba, concret, de viata ta, nu le mai da sfaturi altora. E nasol sa ai o obsesie, ia niste medicamente, du-te la psiholog, iesi la soare. Mori ca prostul de grija ciobanului... Ii dai cu gigimea, cu societatea din Ro(mania), dar de fapt tu tii cu alta echipa si nu suporti FCSB. Atat. Revolutionarule...

gojgaru
gojgaru  •  15 Ianuarie 2024, 17:55

Offf , braziliencele astea ...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează