Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 23 iulie 2018 09:15
Cortina peste prima rundă se trage la Craiova, după meciul dintre Universitatea și Poli Iași, două formaţii care au impresionat în stagiunea precedentă atât prin rezultate, cât şi prin jocul prestat. Oltenii au o singură înfrângere pe noua arenă din Bănie, 0-1 cu FCSB, în rest au șase victorii şi trei rezultate de egalitate.
"Va fi un meci dificil pentru că jucăm împotriva unei echipe care a evoluat în play-off sezonul trecut. Nu știu dacă suntem mai buni sau nu. Nu cred că e momentul să facem analize. Toată lumea vorbea despre noi şi sezonul trecut după ce l-am vândut pe Ivan, că echipa e slabă, că nu mai e așa de bună. După mine, ar trebui să mai facem transferuri pentru că pe unele posturi nu avem doi jucători și asta nu e bine deloc. O echipă cu pretenții, care se luptă la campionat, are nevoie de dubluri", spune Devis Mangia.
Deşi a fost învins în toate cele 4 meciuri disputate sezonul trecut împotriva oltenilor, Flavius Stoican pleacă la drum cu gânduri mari: "Încercăm să fim mai buni ca anul trecut. Acum ne batem de la egal la egal cu oricare dintre contracandidatele la play-off. Nu mă plâng, nu va fi uşor, dar sunt convins că o să facem lucruri frumoase. Important este să avem încredere şi răbdare, sunt şanse de a face un campionat reuşit! Trebuie să facem totul ca să ne autodepăşim, aşa cum au făcut-o anul trecut".
Căpitanul echipei, Andrei Cristea, cel mai experimentat jucător ieșean, a făcut apel la răbdare: "Suntem într-o nouă reconstrucţie, au venit foarte mulţi jucători noi. Noi, cei vechi, încercăm să-i integrăm repede, să creăm o echipă, dar ne trebuie ceva timp".
"Craiova e o echipă bună, care joacă de mult timp împreună, are un mare avantaj: stadionul, suporterii. Va fi un meci dificil, dar Flavius ştie ce are de făcut şi sunt sigur că o să le pună probleme"
Tibor Selymes, director sportiv Poli Iași"O să ne fie foarte greu pentru că ieșenii au o echipă cu care se vor bate la play-off. Sperăm să facem un joc mult mai bun decât în Supercupă și trebuie să câștigăm. Începem campionatul cu gândul la titlu!"
Nicușor Bancu, fundaș U Craiova
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!