Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 iunie 2021 18:15 / Actualizat miercuri, 02 iunie 2021 18:42
Marius Șumudică (50 de ani), noul antrenor al lui CFR Cluj, le promite oficialilor din „Gruia” că nu vor avea deloc de-a face cu varianta colerică a tehnicianului.
Recunoscut pentru temperamentul vulcanic, afișat în special în perioada în care a antrenat în Turcia, Marius Șumudică anunță o schimbare totală pentru experiența de la CFR Cluj.
Șumi e pregătit să renunțe la reacțiile recalcitrante din trecut și promite că va încerca să nu fie eliminat de arbitri în timpul mandatului său de la Cluj.
Marius Șumudică: „Nu voi jigni pe nimeni, nu mai intru în dialoguri în contradictoriu”
„O să vedeți un alt Șumudică, din punct de vedere al comportamentului, al imaginii. Nu vreau ca echipa mea să fie privată de prezența mea pe bancă. La condițiile pe care le am, trebuie să fii nebun ca să-ți pătezi imaginea.
Am ajuns la un club mare nu doar în România. Nu trebuie să mai fac nicio greșeală. Nu, nu veți vedea o statuie (n.r. -un antrenor fără reacție pe bancă). Trăiesc jocul și voi face totul în limita bunului simț și a regulamentului.
Nu voi jigni pe nimeni și prefer să nu mai intru în dialoguri în contradictoriu. Sunt antrenor și trebuie să arăt lucruri doar pe teren”, a declarat Marius Șumudică, la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Tot respectul pentru Rapid, dar tot profesionalismul îl pun în slujba lui CFR Cluj, echipa pe care o antrenez. Sunt aici și îmi propun să bat orice echipă am în față.
- Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
Marius Șumudică, noul antrenor al lui CFR Cluj
Antrenorul și șefii lui CFR Cluj au negociat timp de câteva zile și au ajuns la un acord, azi fiind semnat contractul valabil pe următoarele două sezoane. Șumudică îl înlocuiește pe Edward Iordănescu, cel care a plecat după cucerirea titlului în sezonul recent încheiat.
Campion cu Astra în 2016, Șumudică a negociat și cu FCSB, dar nu a ajuns la un acord cu Gigi Becali. Antrenorul are ca obiectiv accesul în grupele Europa League. Clujenii nu consideră Conference League o opțiune mulțumitoare.
CFR Cluj va fi a 8-a echipă din Liga 1 pe care o antrenează Șumudică, după Gloria Bistrița, Rapid, Astra, FC Brașov, Vaslui, U Cluj și Chiajna.
- Gloria Bistriţa: 2009 -2010
- Rapid: 2010 - 2011
- Astra: 2011-2012, 2014-2015, 2015-2016, 2016-2017
- FC Braşov: 2011-2012
- FC Vaslui: 2012-2013
- U Cluj: 20122-13
- Concordia Chiajna: 2013-2014, 2014-2015
VIDEO Gigi Becali, despre numirea lui Șumudică la CFR Cluj și relația cu Todoran: „În România, antrenorul contează doar 60%”
Citește și alte știri despre Marius Șumudică:
EXCLUSIV Marius Șumudică a semnat cu CFR Cluj! Toate detaliile contractului