Articol de GSP - Publicat luni, 31 ianuarie 2022 11:30 / Actualizat luni, 31 ianuarie 2022 11:53
Mihai Pintilii (37 de ani) va continua la FCSB, după cum dezvăluie Mihai Stoica, managerul general al formației roș-albastre. Gazeta a dezvăluit într-un amplu articol din ediția de azi despre cum FRF era gata să încalce propria regulă privind licențele pentru ca Iordănescu să-l poată avea secund, deși Mihai nu îndeplinește cerințele Federației.
Fostul mijlocaș era dorit de Edi Iordănescu ca antrenor secund la echipa națională, dar va rămâne la FCSB, acolo unde a fost dorit cu insistență de MM Stoica.
Mihai Pintilii refuză naționala și rămâne la FCSB
„Fotografia e veche, dar mai putem face. Multe. Și nu numai fotografii. Citez un prieten comun. A trebuit să aleagă între oportunitate și loialitate. Alegere grea, probabil 99 din 100 ar fi făcut poze în Joma acum, nu însă și al nostru.
Pinti rămâne cu noi. Pentru mine, asta e o veste mai bună decât toate victoriile din derby. Și au fost câteva, cu Pinti în teren, cu Pinti pe bancă…”, a anunțat Mihai Stoica pe contul său de Facebook.
FRF era gata să încalce propria regulă pentru Pintilii
Edi Iordănescu s-a gândit la Pintilii pentru postul de secund la echipa națională. Mihai i-a fost jucător la Pandurii, numai că angajarea fostului mijlocaș defensiv al naționalei ar anula o regulă pe care FRF a protejat-o în ultimul an. Mihai nu are calificarea necesară pentru a ocupa postul de secund, el e înscris la niște cursuri în Chișinău pentru licența B. Ca să fie asistentul lui iordănescu i-ar trebui licența A. El lucrează deja „pe fals” și la club, fiindcă nu poate să fie antrenor secund.
Gazeta Sporturilor avertizase că FRF era la un pas să-și încalce propriile reguli pentru ca Iordănescu să-l aibă secund pe Pintilii.
Mihai a devenit antrenor imediat cum s-a retras din cariera de jucător. El nu a putut să acumuleze vreo calificare ca tehnician fiindcă nu a luat bacalaureatul, de aceea a avut nevoie să meargă în Moldova, unde Bac-ul nu contează.