FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA - UNIREA URZICENI, DUMINICĂ, ORA 20:30, GSPTV ŞI FAZE VIDEO ÎN TIMP REAL PE GSP.RO

"Mihai Stoica preşedinte?! Era copil de mingi la Galaţi, iar la Steaua îi aprindea ţigara lui Becali"

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2009 00:00

Acţionarul dinamovist Vasile Turcu şi-a continuat şi la GSPTV războiul la nivelul declaraţiilor cu managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica:

"La Urziceni, Dan Petrescu are cel mai mare merit pentru perfomanţele Unirii. Mihai Stoica este doar scos în faţă, i se spune să mai vorbească şi el. Şi la Steaua, meritul l-a avut Gigi Becali, nu el, pentru că Gigi băga bani în echipă, iar MM doar îl relaxa aprinzîndu-i ţigara. Mihai Stoica să-şi amintească faptul că nu mai e în Ghencea, unde putea să lovească suporterii însoţit de bodyguarzi.

El e mic pe lîngă Dan Petrescu, a cărui popularitate am văzut-o pe Stamford Bridge, unde a fost aclamta de tot stadionul. Mihai Stoica nu a jucat fotbal, iar ca şi conducător nu a fost mare! A avut cîteva episoade de tristă amintire, cum a fost cel de la Galaţi, unde cred că era copil de mingi. Să nu mai vorbească direct cu mine, pentru el există Jean Grama la Dinamo, care ocupă aceeaşi funcţie", a spus Vasile Turcu la GSPTV.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Superliga

Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Diverse

Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”
Stiri extrasport
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (10)
florinch
florinch  •  30 Mai 2009, 19:09

MiMi a fost toata viata lui un slugoi.El va ramane vesnic sluga cuiva.L-a slujit cu "credinta" pe Gigi Becali (in fata pentru ca prin spate il ciordea).Acum spera sa ciuguleasca ceva si de la Bucsaru dar a cam luat teapa:si-a facut numai dusmani si dupa terminarea campionatului va ramane singur.

 •  30 Mai 2009, 17:57

De turcu m-am lamurit. Este un d.....c. Dar ce sa mai zic de ratatii astia de ziaristi care il baga in seama toata ziua pe analfabetul asta.

 •  30 Mai 2009, 17:47

SA O LASE MAI MOALE DINAMO CA NE-AU FACUT DE RUSINE IN EUROPA IN ULTIMA PERIOADA, IAR DACA POMENESC DE DIVINITATE SAR PUTEA SAI PEDEPSEASCA CRUNT LA CAT DE CORECTI AU FOST ANUL ACESTA. CU SCUZELE DE RIGOARE SI TOT RESPECTUL PT FOTBALUL ROMANESC

Vezi toate comentariile (10)
Comentează