Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 04 iunie 2019 08:45
Mircea Rednic a plătit cu postul pentru cea mai proastă clasare din istorie, dar nu a renunțat să se mai întoarcă în Ștefan cel Mare să preia clubul.
Gata, s-a sfârșit și al patrulea mandat de antrenor al lui Mircea Rednic la Dinamo. Totuși, nu-i exclus ca, la un moment dat, „Puriul” să revină ca acționar sau ca patron!
Până atunci însă, Rednic a trebuit să facă față unei demiteri, tocmai în momentul în care venise să vorbească despre buget și despre transferuri. A cerut bani, a primit demiterea prin intermediari, adică prin Bălănescu. În ultimele luni, Mircea a fost foarte vehement în decizii, nici ieri n-a stat prea mult la discuții și a acceptat să plece imediat.
„Palmaresul nu e la Negoiță”
„Mă voi întoarce ca patron aici, să termin ceea ce am început. Condiția principală: să fie stadion! Au fost și sunt oameni puternici interesați să preia clubul, să-l readucă acolo unde îi e locul, dar problema rămâne stadionul. Apoi, lămurirea palmaresului, care nu e la firma lui Negoiță”, a transmis tehnicianul cunoscuților și fanilor care l-au chestionat în privința plecării. Suporterii i-au rămas fideli antrenorului care promitea să se bată la titlu în 2020.
4mandate de antrenor a strâns Rednic la Dinamo: în 2007 a luat campionatul, ultimul din istoria „câinilor”, în 2009 a terminat pe 3, în 2016 pe 4, iar acum pe 9
11 antrenori s-au perindat în Ștefan cel Mare în „era Negoiță”
Sezon / Nume
2012/2013 Țălnar
2013/2014 Mulțescu, Stoican
2014/2015 Stoican, Dănciulescu, Teja, Stoican, Rednic
2015/2016 Rednic
2016/2017 I. Andone, Contra
2017/2018 Contra, Miriuță, Fl. Bratu
2018/2019 Fl. Bratu, Cl. Niculescu, Rednic
Negoiță a preluat Dinamo din primăvara 2013
„Eu n-am avut nicio discuție cu Negoiță. Bălănescu mi-a comunicat că patronul nu mai vrea să continuăm, după locul ocupat în clasament. Venisem să facem strategia de transferuri și uite: «Surprize, surprize!»”
Mircea Rednic, ex-antrenor Dinamo„Pleacă ai noștri, vin ai noștri, iar noi, suporterii, rămânem ca proștii!”
Cornel Dinu, administrator Dinamo„N-am avut nici măcar un sfert de divergență, darămite vreo divergență, cu domnul Rednic atât timp cât a fost la Dinamo. Despre plecarea dânsului, vă lămurește comunicatul”
Bogdan Bălănescu, director general Dinamo„«Mulțumim», Negoiță! Mare caracter”
Mesaj pe Facebook al Peluzei Cătălin Hîldan
21de fotbaliști a adus Rednic de când a preluat Dinamo, în octombrie 2018, inclusiv Ziggy Gordon, care a semnat și care ar trebui să vină la reunire pe 17 iunie
11victorii, 9 egaluri și 6 înfrângeri este palmaresul lui Rednic la Dinamo în acest al 4-lea mandat
Cum își recuperează suta
Rednic are de recuperat un salariu de 10.000 de euro de la Dinamo, la care se adaugă peste o sută de mii de euro cu care a împrumutat clubul în ultima jumătate de an. Tehnicianul va primi banii direct de la LPF. Fiindcă a semnat o înțelegere cu conducerea „câinilor” ca să-și recupereze împrumutul din banii pentru drepturile TV.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”