Articol de GSP - Publicat luni, 19 martie 2018 20:13
Vasile Miriuță le-a răspuns celor care i-au dorit plecarea din funcția de antrenor al lui Dinamo.
Alexandru David, președintele lui Dinamo, a fost principala țintă a lui Vasile Miriuță.
"Eu cunosc președinți adevărați de fotbal în Liga 1, cum ar fi domnul Iuliu Mureșan. Am avut foarte puține legături cu domnul Alexandru David. Aveam linie directă la Ionuț Negoiță. Doar la o ședință am fost împreună. Atunci s-au hotărât jucătorii care pleacă în iarnă. Toți am fost de acord, nu doar Miriuță! Eu am spus ce președinți cunosc. Nu spun mai multe.
Eu aș fi plecat oricum, aș fi mers la domnul Negoiță. Nu poți sta fără susținere. Am fost sabotat din interior. Atât pot spune. Doar Negoiță m-a dorit. Sunt 3 oameni cărora pot să le strâng mâna: Dănciulescu, Bogdan Bălănescu și Dănuț Lupu", a declarat Miriuță la TV Digi Sport.
Și Mutu a fost luat în vizor
Adrian Mutu s-ar fi opus aducerii lui Miriuță la Dinamo. Alegerea lui ar fi fost Claudiu Niculescu, cu care a vorbit de mai multe ori.
"Eu nu am nicio problemă cu Adrian Mutu. Că a plecat din cauza mea la federație, sa fie sănătos. Nu vom fi niciodată prieteni. Avem anturaje diferite. Pe mine mă pot judeca un Cornel Dinu, un Mulțescu sau un Andone. Nu unii care nu au lucrat cu mine două zile. Nu poți să zici că Miriuță e prost sau urât, când tu nu ai vorbit niciodată cu el".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”