FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - DINAMO 1-0

MM Stoica s-a dezlănțuit după victoria cu Dinamo și i-a atacat pe fanii "câinilor": "E imposibil să se întâmple ce-și doresc, fata mea e la Ibiza acum"

Foto: Alex Nicodim
Foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 septembrie 2017 22:30

MM Stoica, directorul sportiv al celor de la FCSB, crede că victoria roș-albaștrilor este meritată și susține că a trăit emoții intense în startul partidei, atunci când dinamoviștii dominau partida. 

"Victoria e pe deplin meritată. Ne așteptat să cedăm mental după penalty-ul ratat (n.r. de Budescu), dar mingea a stat cvasipermanent în posesia noastră, ajutați și de geniul lui Teixeira.

În debut am avut emoții că nu vom câștiga, parcă era un deja-vu. Nemec a făcut o partidă de senzație", a spus MM Stoica, la Look TV.

După scandările suburbane ale suporterilor dinamoviști, care i-au înjurat fiica pe toată durata partidei, MM le-a oferit un răspuns extrem de ironic și picant fanilor roș-albi, cărora le-a și arătat tabela la final.

"Poate nu aș mai avea astfel de reacții, dar atât timp cât galeria dinamovistă îmi face onoarea de a-mi compune o piesă, nu am cum să mă abțin. Mă înscriu și eu în galeria celor cărora le-au fost compuse scandri speciale, precum Steven Gerrard pe Anfield Road.

Am început să prind linia melodică, o fredonez, dar nu pot reproduce cuvintele, sunt suburbane. Mă mir cum anumite scandări sunt trecute cu vederea, ar trebui să se plătească amenzi drastice pentru ce se scandează despre fiica mea. Oricum, ce și-ar dori fanii dinamoviști să se întâmple e imposibil, fata mea e la Ibiza acum, își serbează ziua de naștere", a mai declarat MM Stoica. 

MM Stoica face referire la o scandare suburbană a fanilor dinamoviști, compusă în 2013, cu referire la Teodora Stoica, fiica sa.

"Dintre echipele importante ale fotbalului românesc, doar Dinamo București să nu prindă play-off-ul? Nu se poate așa ceva"
Mihai Stoica

Citește AICI cronica partidei FCSB - Dinamo 1-0

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (70)
gigelos
gigelos  •  25 Septembrie 2017, 07:50

Cat de prost sa fii sa-ti expui fiica comentariilor noastre de autobaza . Apoi sa te plangi ca esti atacat . Sa-l pupe-n dos pe Marius Stan ca a acceptat insistentelor lui unchie-su sau ce era ala pe la Sidex sa-l angajeze la Otelul . Era acum la Sidex mester de mare valoare , il luau indienii la corniere . Face figuri acum se ia de mine ca-s moldovean . Cred ca a sunat la redactie dl.John Milne sa intrerupa comentariile

10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  25 Septembrie 2017, 09:32

asta cica e sarcastic, dar e prost ca noaptea , saracu`! adica cum ma memeshor, daca teodora era pe acilea, nu era nici o problema sa o ia astia in gang-bang, ah?

lionforever
lionforever  •  25 Septembrie 2017, 08:16

Tocmai ieri citeam o știre despre cum au fost salvate niște românce de poliția spaniolă de la traficanții de carne vie din Ibiza , iată una dintre ele fiind fica dl. Stoica .

Vezi toate comentariile (70)
Comentează