Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 08 iulie 2022 08:15 / Actualizat vineri, 08 iulie 2022 08:40
FCSB e al 6-lea club de Liga 1 care are partener oficial o companie de betting ♦ Aproape 70% dintre formațiile din primul eșalon au pe lista sponsorilor o casă de pariuri ♦ FRF, LPF, dar și primele 3 competiții de fotbal, Liga 1, Liga 2 și Cupa, sunt branduite cu 3 case de pariuri, în vreme ce naționale de seniori și de senioare, dar și de U21 sunt sponsorizate tot de o societate din domeniul jocurilor de noroc.
FCSB are sponsor principal. O casă de pariuri, Betano, care va oferi 1,5 milioane de euro pe an, aproape dublu față de suma pe care clubul lui Becali o încasa din partea lui City Insurance.
FCSB va fi a 5-a echipă din Liga 1 care oferă spațiul publicitar numărul 1, adică pe pieptul fotbaliștilor, pentru o casă de pariuri.
CLUB | Sponsor principal |
FCSB | Betano |
CSU Craiova | Betano |
Rapid | Superbet |
UTA | Efbet |
U Cluj | Superbet |
De fapt, Liga 1 tinde să devină aproape dependentă de agențiile de pariuri fiindcă aproape 70% dintre cluburile care vor fi în competiție în 2022-2023 au colaborări, principale sau secundare, cu astfel de societăți.
În afara celor 5 care au sponsor principal o casă de pariuri, există alte 6 cluburi care au început un parteneriat în această zonă, cu cineva din industria jocurilor de noroc, și au și oferit spațiu publicitar pe tricoul de joc.
CLUB | Sponsor secundar |
CFR Cluj | PokerStars Casino |
Farul | Superbet |
Petrolul | Efbet |
FC Argeș | Mozzart |
Botoșani | Unibet |
Hermannstadt | Unibet |
3,2 milioane de euroau fost veniturile lui Sepsi în 2021 din sponsorizări și publicitate, clubul din Sf. Gheorghe neavând ca partener nicio companie din industria jocurilor de noroc
Rămân doar 5 formații care nu au sponsor o agenție de betting: Voluntari, Mioveni, Sepsi, Chindia și FCU Craiova. Trendul care există în momentul de față în Liga 1 e, de fapt, unul general la nivelul fotbalului românesc.
Cele două foruri care conduc fotbalul românesc, FRF și LPF, și-au oferit imaginea pentru competițiile pe care le organizează, Liga 1, Liga 2 și Cupa României, unor case de pariuri, la fel cum e cazul și pentru naționalele de seniori și senioare, dar și pentru cea masculină U21.
Competiția / Echipa | Sponsor |
Liga 1 | Superbet |
Liga 2 | Casa Pariurilor |
Cupa României | Betano |
Naționala (m) | Fortuna |
Naționala (f) | Fortuna |
Naționala U21 (m) | Fortuna |
5dintre echipe vor avea în noul sezon o casă de pariuri inscripționată pe piept
Renunță Premier League la casele de pariuri?
Poate cea mai interesantă dezbatere privind sponsorizarea masivă a caselor de pariuri la echipele de fotbal are loc în aceste zile în cel mai puternic și mai mediatizat campionat din lume, Premier League. Guvernul a anunțat că va analiza și ar putea să voteze interzicerea promovării pe tricoul de joc al agențiilor jocurilor de noroc.
Pentru a încerca să evite o polemică publică prelungită, Liga care organizează campionatul a întrebat cluburile dacă sunt de acord să se renunțe definitiv în Premier League, ca o acțiune de voluntariat, la colaborările cu casele de pariuri.
Conform BBC, fiecare club a primit un mail la începutul acestei săptămâni, în care e invitat să-și spună punctul de vedere și să și voteze dacă e sau nu de acord cu propunerea. Pentru a trece această inițiativă va fi nevoie ca măcar 14 din cele 20 de cluburi să accepte. În sezonul precedent, jumătate dintre cluburile care au participat în Premier League au avut pe tricouri numele sau logoul unei case de pariuri.
VIDEO Biletele la pariuri care i-au schimbat viața unui bodyguard de la Academia lui Gică Hagi: „Toată echipa s-a uitat la ultimul meci”
Citește și alte știri de actualitate:
Ce se întâmplă la FCSB, dacă roș-albaștrii ratează grupele Conference League » Anunțul lui Becali
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor